30 Seconds to Mars

Sziget 2010. Cu toate ca vineri 13 a fost o zi plina de peripetii, la final s-a dovedit a fi o zi buna si chiar norocoasa pentru unii dintre noi. Dar sa le luam pe rand.

Dupa cateva probleme cu transportul, cateva probleme la cazare si vreo 2 ore de mers prin soare am ajuns in sfarsit la insula Obudai din Budapesta, gazda festivalului Sziget de ani de zile.

Ce puteai vedea la intrare? Oameni din toate colturile Europei sau chiar ale lumii, imbracati cat mai ciudat posibil sau, in functie de temperatura de afara, dezbracati (nu de tot, evident).

Am asteptam sa ne adunam toti cei 11 romani cati ne-am inteles sa ne intalnim si am pornit spre Main Stage, scena pe care urmau sa urce o trupa din Belarus (nu-i mai stiu numele), Papa Roach, Gentleman and The Evolution, Mika si 30 Seconds To Mars (principalul motiv pentru care am fost la Sziget).

La Main Stage, la ora 14:00, era destula lume adunata, dar atat de imprastiata incat am putut ajunge destul de aproape de scena.

La prima vedere si dupa costumatie, majoritatea erau acolo ori pentru Papa Roach, ori pentru 30 Seconds To Mars, dar indata ce trupa din Belarus si-a inceput setul, au aparut si fanii acesteia (extrem de galagiosi si pusi pe panarama, dar nu a zis nimeni nimic, pentru ca asa e la un festival).

Cei din Belarus, un fel de Zdob si Zdub de-ai lor, au avut un set destul de vioi, dar daca ar fi cantat in engleza poate mi-ar fi placut si mai mult.

Urmatorii pe scena au fost Papa Roach (pentru prima data in Ungaria), moment in care publicul s-a dezlantuit. Mosh-pits, crowd-surfing, tot tacamul.

Din punct de vedere al setului, melodiile au fost alese bine (si vechi si noi), din punct de vedere al interpretarii, ori au fost probleme la sonorizare, ori vocea lui Jacoby nu face fata live. Cel putin asa mi s-a parut mie.

Dupa agitatia de la primele 2 formatii, seturile celor de la Gentleman and The Evolution si Mika au mers ca unse. Interpretare impecabila, continua comunicare cu publicul, energie pozitiva, toata lumea era fericita.

Ambii artisti au declarat ca se simt onorati sa deschida pentru 30 Seconds To Mars la un festival atat de mare cum e Sziget, iar Mika a si spus cateva cuvinte in maghiara.

La sfarsitul setului lui Mika, deja se simtea presiunea ‘fanilor’ 30STM. Incet, incet simteam cum sunt purtata fara voia mea din ce in ce mai aproape de gard si cum ramaneam fara aer.

Atat pauza dintre Mika si 30STM cat si tot show-ul celor din urma au fost crunte. Foarte multa imbulzeala, foarte multe persoane care nu venisera pentru concert, ci mai mult pentru panarama si care n-au facut decat sa incinga spiritele. Le-au incins atat de tare incat Jared a fost nevoit sa renunte la a vedea un mosh-pit pentru a vedea publicul sarind macar.

Ca orice concert din cadrul turneului Into The Wild, setul a inceput cu Escape. Pe scena se puteau vedea toti membrii trupei mai putin Jared, care canta de undeva din spatele scenei, dar spre sfarsitul melodiei a venit in fata.

Escape a fost urmata de Night of The Hunter, o melodie destul de energica pentru un public si mai energic. Din pacate, problemele de sonorizare nu i-au ocolit nici pe ei, la Night of The Hunter auzindu-se doar tobele lui Shannon si bassul lui Tim, chitara lui Tomo nefunctionand pe toata durata melodiei, iar Jared incerca microfoane in pauzele dintre versuri.

La Attack (urmatoarea melodie) problemele tehnice s-au rezolvat si melodia a mers struna pana la sfarsit. Publicul a avut o asa mare energie incat a reusit sa-i acopere vocea lui Jared.

Pacat ca energia asta nu i-a ajutat sa tina ritmul de `stomp-stomp-clap` la Vox Populi, o melodie care este dedicata in totalitate fanilor. Cei cativa care stiau despre ce e vorba au renuntat la a da din picioare si din palme cand au vazut ca cei din jurul lor habar nu aveau ce se intampla.

Concertul a continuat cu Search and Destroy, melodie pe care nu mi-o amintesc prea bine pentru ca eram prea ocupata sa ma feresc de cei care se imbulzeau.

Din cauza lor, din al doilea rand am ajuns undeva in spate la o distanta de 5-6 randuri de unde eram, departe de persoanele cu care am fost la concert. Si aici vocea lui Jared a fost acoperita de public, mai mult de tipete decat de cei care cantau melodia.

Probleme de sonorizare au avut si la A Beautiful Lie si This Is War+100 Suns, microfonul lui Jared nefunctionand pe alocuri, dar, in ciuda tuturor problemelor, a reusit sa le interpreteze fara scapari si, fata de celelalte melodii, acum am reusit sa-i aud vocea mai bine. La 100 Suns, publicul nu prea a nimerit partile in care trebuia sa cante si, in opinia mea, a cam taiat din farmecul melodiei.

La sfarsitul cantecului, Jared s-a retras in spate, lasandu-l pe fratele sau sa incante multimea cu melodia compusa de el – L490.

In afara lipsei bolului de cristal cu care trebuia sa inceapa melodia, singura surpriza pe care am avut-o a fost sa-l vad pe Tim (bassistul din concerte al formatiei) la o chitara acustica, ceva ce nu s-a mai intamplat la alte concerte (sau poate nu stiu eu).

Melodia a mai calmat spiritele, dar doar temporar, pentru ca, odata cu The Kill, publicul si-a reluat activitatea chiar mai energic decat inainte. Si ii si inteleg de ce: The Kill e melodia pe care Jared obisnuieste sa sara in public.

Toata lumea a inceput sa se agite sa ajunga cat mai aproape de gard, poate poate puteau pune mana pe un centimetru de Jared. Spre suprinderea mea, Jared nu a petrecut la fel de mult timp in public ca de obicei. Dar asta nu inseamna ca cei din jurul meu au stat cuminti si au asteptat sa se termine melodia.

In momentul de fata, m-am indepartat si mai mult de scena si cautam un loc cu persoane mai mici de inaltime ca sa mai prind cate o gura de aer. Closer To The Edge a decurs cat se poate de normal.

Jared se auzea si mai bine ca inainte, publicul a invatat versurile si le canta bine si, bineinteles, nelipsita imbulzeala era cat se poate de prezenta.

Setul acum se afla la ultima melodie si, ca de obicei, Jared a inceput sa invite persoane din public pe scena, iar pe ceilalti i-a indemnat sa faca ce vor, pentru ca e ultima melodie din concert si va mai dura o perioada pana vor reveni in Ungaria.

Am vrut sa ies din multime, pentru ca stiam ce ma asteapta, dar cand am vazut tricolorul romanesc fluturand pe scena, m-am decis sa mai rabd o melodie.

Da, o romanca, una dintre fetele cu care am venit, a reusit sa urce pe scena si sa ia si steagul cu ea, steag facut de mine cu o seara inainte. Si asa am rezistat si la Kings and Queens, cantec la care nu l-am auzit pe Jared deloc. Probabil si de la coatele pe care mi le-am luat in cap.

Dupa ce s-a terminat melodia, Shannon s-a ridicat de la tobe, a venit in fata, a aruncat unul din bete in public (batul a fost prins de un roman), dupa care toti s-au facut nevazuti si s-au ascuns undeva in spatele scenei.

Per total, spectacolul a fost unul foarte bun, de la prima formatie si pana la ultima. Sonorizarea a cam lasat de dorit uneori si artistii parca au cantat in graba, dar au cantat bine.

Publicul a fost foarte agresiv, unii dintre noi plecand de la concert cu vanatai si zgarieturi. Concertul de la Sziget a celor de la 30STM a fost mult mai slab decat cel din Amsterdam la care am fost si eu in martie anul acesta, dar nu-i condamn. Oboseala si-a spun cuvantul (tocmai venisera de la un festival din Japonia).

Ma bucur ca atunci cand Jared a vazut steagul fluturat de fete in primul rand, a aratat spre el, a zis "mmm.. Romaaniaa!!” si ne-a invitat pe toti pe scena. Ma bucur ca macar unul dintre noi a reusit sa ajunga pe scena in ciuda protestelor celorlalti fani si a celor de la securitate (da, romanii nu sunt foarte bine primiti in Ungaria).

Ma bucur ca tot un roman a prins unul din betele pentru tobe ale lui Shannon. Ma bucur ca Jared ne-a facut cu mana cand a plecat intr-o masina dupa concert, dar imi pare rau ca n-a putut sta cu noi din cauza unei furtuni ce se pornise chiar cand se indepta spre masina.

Imi pare rau ca din cauza publicului nu m-am putut bucura de concert, chiar nu ma asteptam sa fie asa agresiv. Si imi pare rau ca, roman fiind, erai ignorat si de cei de aceeasi nationalitate ca tine.

Pana la urmatorul concert, numai bine!

Cronica realizata de Oana D. (dulcica15).

Mail multe stiri despre: cronici concerte  Festivaluri 2010  sziget 2010