BestMusic.ro » Adda »   ADDA colaboreaza cu NOSFE si lanseaza „Lasa-ma sa mor”  

  ADDA colaboreaza cu NOSFE si lanseaza „Lasa-ma sa mor”  


ADDA colaboreaza pentru prima data cu NOSFE si lanseaza "Lasa-ma sa mor”, un single despre iubire si durere, totul pe acorduri de vioara si tambal.

Cand iubirea pleaca din viata ta, in urma ramane un gol imens ce foarte greu poate fi umplut cu fericire. 'Canta-mi lautare, dar nu-mi canta de dor/ Zi-mi de fericire sau lasa-ma sa mor” sunt versurile prin care ADDA transpune o poveste sensibila, in care emotiile si muzica impart acelasi glas.

"Piesa asta este impletirea celor doua lumi. Radacinile si prezentul. Am combinat lautaria si trap-ul. In Lasa-ma sa mor', este vorba despre lautar, adica despre muzica. Muzica ne-a salvat mereu si o sa ne salveze in continuare. E acolo cand suntem bucurosi dar mai ales cand avem inima franta. Practic noi il rugam pe lautar adica muzica sa ne cante ceva frumos ca sa ne vindecam durerile. Cu NOSFE totul s-a intamplat natural. Pur si simplu am simtit ca piesa il cere. Si tare mult imi place ce a iesit!", povesteste ADDA.

"O stiu pe ADDA, de pe vremea cand piesa Iti arat ca pot era in faza de mix/master. Am fost intr-un turneu impreuna, alaturi de alti artisti care ocupa toate topurile romanesti, astazi. Ne-am dorit mereu sa facem muzica impreuna, dar aveam nevoie de piesa potrivita. Aceasta este piesa care ne-a unit vocile si inspiratiile, si de care sunt atat de mandru, incat imi dau lacrimile. Recomand cu toata inima. Va pupa UNCHIU'”, adauga NOSFE.

Compusa de catre artista alaturi de NOSFE, Mihai Mititescu, Vlad Mazarel, ProducaDoru, Bogdan Marinescu si Max Kissaru, "Lasa-ma sa mor” transpune prin muzica durerea unei iubiri pierdute si procesul prin care trebuie sa treci astfel incat sa o poti uita.




Publicat pe 30 Iunie 2021 de BestMusic.ro

Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul BestMusic și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: BestMusic Newsletter

Ne gasesti si pe Instagram