Discografie Linkin Park

Recenzia albumului

Cand au aparut, Linkin Park au fost deopotriva huliti si apreciati. Huliti de partea extrema si aspra a scenei rock si metal, apreciati de cei interesati de melanjul dintre rock si alte stiluri. Adevarul e ca Linkin Park au adus ceva nou in peisajul metal; insa nu intotdeauna ce e nou e si bun.

Trupa a pendulat intre sonoritati dure de chitara si scratch-uri, intre urletele lui Chester Bennington si aranjamentele vocale...

Vezi toata recenzia

Recenzia albumului

Cand au aparut, Linkin Park au fost deopotriva huliti si apreciati. Huliti de partea extrema si aspra a scenei rock si metal, apreciati de cei interesati de melanjul dintre rock si alte stiluri. Adevarul e ca Linkin Park au adus ceva nou in peisajul metal; insa nu intotdeauna ce e nou e si bun.

Trupa a pendulat intre sonoritati dure de chitara si scratch-uri, intre urletele lui Chester Bennington si aranjamentele vocale ultra-melodioase sau pasajele rap ale lui Mike Shinoda. Aceasta jonglerie, insa, nu si-a gasit finalitatea intr-un stil care sa defineasca o noua modalitate de a lega rock-ul definitiv de rap, electro sau altceva.

"Minutes To Midnight" l-a avut ca producator pe Rick Rubin, o somitate in materie de productie muzicala, mai ales cand vine vorba de amestecul dintre rap si rock. Rubin este cel care a avut ideea de a aduce Run DMC si Aerosmith pentru "Walk This Way" si tot el a produs albumul ce a scos Red Hot Chilli Peppers din anonimat, "Blood Sugar Sex Magic".

Insa acest material nu pare a fi unul pe care Rubin sa fi reusit sa depaseasca necesitatile comerciale ale trupei si ale casei de discuri.

Uneori, ascultandu-l, ai impresia ca sunt doua Linkin Park-uri, nu unul; iar distanta muzicala dintre ele este enorma.

"Wake" deschide albumul, nimic altceva decat un intro si nici acesta foarte deosebit. Poate daca ar fi facut o piesa intreaga din el ar fi insemnat ceva.

"Given Up" te electrocuteaza direct, agresiv, cu o tusa de punk neintalnita pana acum la americani.

"Leave Out All The Rest" merge in extrema cealalta, o balada banala, ca atatea altele; daca n-ar fi fost chitarile fuzzate de pe refren, as fi jurat ca e Backstreet Boys.

"Bleed It Out" ii da ocazia lui MC Shinoda sa iasa in evidenta. Piesa are ritm, are nerv, are groove; insa nu are explozia aceea care te ridica, e repetitiva si atat.

"Shadow Of The Day" are un iz de U2 sau de Green Day pe ultimul album. Din nou, o piesa repetitiva care nu straluceste decat printr-o tema inspirata de chitara.

"What I’ve Done" merge pe aceeasi linie ca si precedenta, desi aici razbate ceva din stilul Linkin Park de pe "Meteora"; totusi, nu indeajuns incat sa ridice piesa la un nivel calitativ superior.

"Hands Held High" e un alt moment in care Shinoda mai face si el cate ceva. De altfel, contributia lui pe acest album este minima si nu inteleg de ce. Interventiile sale aduceau culoare si ritm pieselor. Cantecul are ceva de imn, probabil din cauza tobelor de mars, si vorbeste despre violenta si razboiul perpetuu in care traim, prin intermediul media.

"No More Sorrow" revine la sonoritati mai dure si o consider una dintre cele mai bune piese ale albumului. Tema de chitara, dinamica, schimbarile de ritm, refrenul, totul se leaga intr-un cantec furios care pastreaza atata melodicitate cata trebuie.

"Valentine’s Day", insa, ne calmeaza la loc si certifica faptul ca in Linkin Park exista doua entitati stilistice care nu se intalnesc decat foarte rar, in ultima vreme... O alta balada cu distors pe refren, desi parca mai interesanta decat celelalte de pe album.

"In Between" e tot o balada, insa, paradoxal, lipsa tobelor si axarea pe aranjamentul de voci o fac cea mai buna dintre toate piesele "soft" prezente pe material. Aduce, in sfarsit, sentimentul de reflectie si profunzimea ce le lipsea celorlalte.

"In Pieces" e un melanj interesant intre ritmuri acide si voci melodice. Piesa creste frumos, cu un solo de chitara atipic pentru acest fel de melodie, insa tocmai de aceea binevenit.

"The Little Things Give You Away" inchide acest album, o incercare reusita de a introduce un pic de psihedelic; piesa pluteste, vocile sunt remarcabile in impletirea lor, totul curge lin, insa ferm. Un final reusit...

Este clar ca Linkin Park au incercat, cu acest material, o cotitura stilistica mai evidenta. Nu e un pas care sa duca spre lucruri mai interesante, dupa parerea mea, desi exista momente in care trupa suna proaspat si nou. Insa cu cateva pasaje nu reusesti sa fii concludent. Poate ca urmatorul album va aduce ceva clarificari asupra drumului pe care Linkin Park doreste sa paseasca de acum inainte...

Auditie placuta!   

cronica de Mihnea Blidariu

Ascunde recenzia