Discografie Yoko Ono

Recenzia albumului

Iata unul dintre cele mai curioase si complicate albume ale anului 2007. Vaduva lui John Lennon a ales un numar de artisti pentru a-i reinterpreta piese mai vechi. Considerata un artist "cult", Yoko Ono a fost de multe ori criticata pe considerentul ca muzica ei de inspiratie minimalista a ramas in atentia publicului doar datorita statutului ei de vaduva celebra. Cu toate acestea, acest album dovedeste ca Yoko e capabila de...

Vezi toata recenzia

Recenzia albumului

Iata unul dintre cele mai curioase si complicate albume ale anului 2007. Vaduva lui John Lennon a ales un numar de artisti pentru a-i reinterpreta piese mai vechi. Considerata un artist "cult", Yoko Ono a fost de multe ori criticata pe considerentul ca muzica ei de inspiratie minimalista a ramas in atentia publicului doar datorita statutului ei de vaduva celebra. Cu toate acestea, acest album dovedeste ca Yoko e capabila de proiecte cel putin interesante.

Materialul primeste invitati previzibili, ca Flaming Lips, Antony sau Cat Power, dar si unii mai putin previzibili, cum ar fi Porcupine Tree. Rezultatul e un amestec eclectic de piese reorchestrate si reinterpretate si de artisti dintre cei mai diferiti.

Primele doua piese nu spun mare lucru, afara doar daca vrem sa ignoram informatia potrivit careia pe "Kiss Kiss Kiss" (feat. Peaches) Yoko Ono e inregistrata avand un orgasm. "O’oh" (feat. Shitake Monkey) e o piesa remarcabila, in linia Morcheeba, un downtempo cu mult mult groove.

Urmeaza "Everyman Everywoman" (feat. Blow Up), un electro energic, chiar putin agresiv. Cine ar fi crezut ca o piesa Yoko Ono va putea fi vreodata dansata in discoteci?...

"Sisters O Sisters" (feat. Le Tigre) merge pe acelasi tempo, cu un sound de dans tipic londonez si cu un iz de anii ’60. "Death Of Samantha" e o colaborare cu Porcupine Tree, o piesa simpla si frumoasa, insa cu niste versuri cam...dubioase: "every day I thank God I’m such a cool chick"...excentric, nu-i asa?...

Urmeaza "Rising" (feat. DJ Spooky), un mix interesant intre sunete psihedelice, turntable si o interpretare Yoko Ono care aduce aminte, pe alocuri, de Diamanda Galas.

"No One Can See Me Like You Do" (feat. The Apples In Stereo) pastreaza aproape total stilul initial al piesei, adaugandu-i doar cateva elemente suplimentare. O piesa ce respira din plin aerul anilor ’60 – ’70.

"Yes, I’m A Witch" (feat. The Brother Brothers) e electro rock, antrenanta, acida, cu acel sound "murdar" specific post-punk-ului underground.

"Revelations" e o alta colaborare de marca, alaturi de Cat Power, poate cea mai potrivita de pe acest material. Ca si in cazul colaborarii cu Porcupine Tree, piesa e simpla si profunda; un efect maxim obtinut printr-o compozitie minimala.

"You And I" (feat. Polyphonic Spree) aduce aminte de Velvet Underground, dar si de Syd Barret (primul vocalist Pink Floyd). Are acel stil usor ludic, acea ritmicitate a cantecelor pentru copii, dar se deschide pe final intr-o explozie de sunet, ca un imn psihedelic demn de "Hair".

"Walkin On Thin Ice" (feat. Spiritualized) mixeaza una dintre cele mai cunoscute piese Yoko Ono cu noise si scrasnete de chitara a la Sonic Youth. "Toy Boat" (feat. Antony And The Johnsons) te duce, realmente, cu gandul la o barca si la apa pe care aluneca. E acel gen de melodie care te poate transporta, imaginar, in lumea pe care o descrie.

"Cambridge 1969/2007 (feat. The Flaming Lips) e transformata total intr-un kraut rock energic si agresiv, insa cu mult mai interesant decat originalul. "I’m Moving On" (feat. The Sleepy Jackson) suna a new wave-ul optzecist gen Siouxie amestecat cu electro-ul psihotic al celor de la The Knife. Una peste alta, o piesa dintre cele mai interesante ale materialului.

Albumul se incheie cu "Shiranakatta (I Didn’t Know)" (feat. Craig Armstrong), un cantec melancolic in japoneza, engleza si franceza.

"Yes, I’m A Witch" este, cu siguranta, un produs greu de digerat, din cauza amestecului de stiluri. Dincolo de asta, insa, este remarcabil prin faptul ca nu reuseste sa oboseasca ascultatorul si nici nu are acel aer elitist pe care materialul unui artist-cult l-ar putea avea.

E, pur si simplu, un album bun, cu re-interpretari realizate de artisti mai mult sau mai putin consacrati, insa valorosi cu totii. i este meritul lui Yoko Ono ca a stiut sa ii aleaga spre a colabora cu ei.

Auditie placuta!   

cronica de Mihnea Blidariu

Ascunde recenzia