BestMusic.ro » Andreea Balan » Andreea Balan sustine drepturile comunitatii gay

Andreea Balan sustine drepturile comunitatii gay

Andreea Balan sustine drepturile comunitatii gay

Intr-un interviu de patru pagini in numarul de august al revistei Beau Monde, Andreea Balan s-a transformat in activistul neasteptat pentru drepturile comunitatii LGBT din Romania.

Artista care a vorbit de mai multe ori in ultimii ani despre cartile de auto-cunoastere si dezvoltare personala care i-au schimbat viata si au facut-o sa traiasca mai libera, mai fericita si mai impacata cu tot ce e in jurul ei, si-a folosit vocea pentru a atrage atentia asupra unei drepturilor gay, a vorbit despre casatorii, despre familie, despre cum e sa fii judecat, despre contextul geografic in care ne-am nascut si despre momentele grele pe care le-a avut si cum au facut acestea sa fie mai apropiata de prietenii gay.

Mai jos gasiti doua raspunsuri la intrebarile din revista. Restul poate fi citit in noul numar al revistei Beau Monde, acesta fiind primul interviu al Andreei Balan pentru publicatia de lifestyle condusa de Robert Ratiu.

Andreea Balan in Beau Monde: "Am avut de-a lungul timpului multi prieteni gay, am lucrat cu cei mai talentati, minunati oameni din lume si am gasit in ei prieteni de nadejde si intelegere si umanitate asa cum nu am gasit in nimeni altcineva. Ne-am regasit pe fondul faptului ca am fost raniti si pusi la zid de societate, intr-un fel sau altul. Si i-am ascultat vorbind despre cat de greu le este sa se tina de mana pe strada, sa vorbeasca in public despre viata lor si cum trebuie sa stea ascunsi pentru ca asa le spune societatea. Cred ca e timpul sa schimbam asta. Si pentru mine, nu e numai despre discriminarea sexuala, e despre iubire. E si despre religia, rasa si alte lucruri in care ne nastem, pe care nu le alegem."

Andreea Balan in Beau Monde: "Multi oameni sufera, pe bune, din cauza asta. Nu e doar o victimizare. E o lupta pe care oamenii o duc, mai intai, cu ei insisi, si apoi cu societatea. Si am inteles ca pot sa schimb ceva. Cred ca trebuie sa vina din fiecare om dorinta de schimbare. Si constientizarea faptului ca poti sa faci ceva. Si daca mai multe vedete ar intelege asta si le-ar pasa, poate s-ar asocia si ei. Poate tine si de egoism. De faptul ca ne gandim numai la familia noastra, la faptul ca noua ne e bine si atat."




Mai multe stiri despre: gay  interviuri  drepturi 
Publicat pe 27 Iulie 2016 , de BestMusic.ro

Adauga un comentariu