BestMusic.ro » Anna Lesko »   Anna Lesko lanseaza piesa "Ivanko"

  Anna Lesko lanseaza piesa "Ivanko"

  Anna Lesko lanseaza piesa "Ivanko"

Anna Lesko isi surprinde fanii cu o colaborare inedita si lanseaza alaturi de Culita Sterp "Ivanko", o piesa inspirata din folclorul ucrainean.

Cei doi artisti si-au unit fortele si au gasit reteta perfecta pentru "Ivanko”, un single fresh, cu versuri in ucraineana si romana, despre o poveste de dragoste pura, ce doar in basme se mai poate intalni. Piesa este insotita de un videoclip colorat, cu influente pop-art si vibe-uri pozitive, regizat de Alex Ceausu.

"Toata copilaria mea, mama si bunica mea mi-au vorbit in ucraineana, mi-au cantat, mi-au alinat durerea si m-au adormit. Din acest motiv cant in aceasta limba draga mie, ucraineana, chiar daca nu este limba pe care eu o vorbesc zi de zi. 'Ivanko' este despre un Ion care o curteaza atat de frumos pe ea, pe Galea, asa o cheama pe ea. O urmareste prin toate livezile prin care ea se plimba si povesteste cat de frumoase sunt livezile respective, cum sunt noptile si diminetile alaturi de el, insa totul este in mintea ei de fapt. El o tot dojeneste, o curteaza, umbla dupa ea cand se duce la fantana, felul in care ea il priveste - totul este descris in acesta piesa. 'Ivanko' este despre o poveste de dragoste dintre el si ea, o dragoste din vremurile respective, care tinea de priviri, de limbajul trupului, si inclusiv de circumstantele in care el o intalnea pe ea. Cuvintele sunt greu de tradus pentru ca au alta consistenta in limba ucraineana, de aceea nu am incercat sa traducem. Asa ca in piesa eu cant in limba ucreaineana, iar Culita canta partea lui in limba romana", povesteste Anna despre noul proiect.

Pentru "Ivanko", artista a colaborat cu hitmaker-ul Costi Ionita si Alina Manolache, alaturi de care Anna a compus piesa.




Publicat pe 03 Iulie 2020 , de BestMusic.ro

Adauga un comentariu