Barbu Lautaru
Barbu Lautaru nu are stiri asociate.
Biografie Barbu Lautaru
Barbu Lautaru , pe numele sau adevarat Vasile Barbu, a fost un cantaret si cobzar moldovean, care s-a bucurat de o faima devenita legendara, urmas al unei vechi familii de lautari.
Desi nu i se cunoaste cu exactitate data nasterii, Barbu Lautaru a venit pe lume in jurul anului 1780 la Iasi, fiindca pe la treizeci de ani era deja staroste al cobzarilor, era insurat si avea copii.
Barbu Lautaru a crescut in dulcele targ al iesilor, intr-o familie de lautari robi, ca fiu al starostelui de lautari Stan.
Stan Barbu, vestit cu taraful sau, la mesele boierilor moldoveni si la Curtea lui Mavrogheni, a trezit admiratie chiar si englezoaicei Lady Craven.
De la el, tatal sau, mostenise Vasile Barbu Cobzaru talentul si simtul lautaresc.
Obarsiile familiei sale se pierd in negura veacului al XVIII lea, daca nu si mai departe.
Barbu Lautarul a fost unul dintre acei mari cantareti populari romani care, prin creatia si felul lor de interpretare, au contribuit la formarea si imbogatirea muzicii populare de tip lautaresc, nascuta din imbinarea elementelor de muzica populara romaneasca cu elemente ale muzicii orientale, ale romantei ruse si elemente occidentale.
A intreprins numeroase turnee prin tarile romanesti, inclusiv si prin Basarabia (la Chisinau si Telenesti).
A starnit admiratia lui Franz Liszt cu prilejul trecerii acestuia prin Moldova, in iarna anului 1847, la Iasi.
Saptamanalul francez “La Vie parisienne” relata in 1874 ca, cu ocazia vizitei, Barbu Lautaru a reprodus o improvizatie de-a lui Franz Liszt la o prima auditie, cand compozitorul maghiar a facut un popas la conacul lui Vasile Alecsandri.
Lucian Predescu, in `Enciclopedie a Romaniei` spune ca muzicantul era `cinstit, vrednic gospodar si crestin cu frica lui Dumnezeu`, intrucat prin anul 1812 daruia preotului Efrim `de la biserica din gradina dumisale cuconului Costache Razul din targul iesilor` un molitvenic cumparat de el si `intru pomenirea sa` facut cadou.
Vasile Barbu Cobzaru este al doilea nume al vestitului muzicant, contemporan cu marii scriitori clasici – Vasile Alecsandri, Ghica, Negruzzi , care l-au cunoscut si elogiat.
Barbu Lautaru a incetat din viata pe data de 18 august 1858 si a fost ingropat in curtea bisericii Sfantul Ion Zlataust, din Iasi. A fost si un cunoscut autor de melodii lautaresti. Dintre ele, se mai aude, la comemorari si momente deosebite, una compusa probabil la batranete:
` Eu sunt Barbu Lautarul,
Starostele si cobzarul,
Ce am cantat pe la domnii
Si la mandre cununii
Cobza me a fost vestita
Ani si ani a fost cinstita
La ospete mii si mii ... "
sursa: romaworld.ro
Adelina Dobrin
Citeste mai multe >