BestMusic.ro » B'estfest 2012 » Doua noi confirmari la B'ESTFEST Summer Camp: Modestep (live) si Dope D.O.D!

Doua noi confirmari la B'ESTFEST Summer Camp: Modestep (live) si Dope D.O.D!

Doua noi confirmari la B'ESTFEST Summer Camp: Modestep (live) si Dope D.O.D!

Line-up-ul B’ESTFEST Summer Camp se mareste cu inca doua nume: Dope D.O.D - grup de hip-hop experimental originar din Olanda - si Modestep - trupa britanica de dubstep si rock electronic, pentru prima oara live in Romania.

Festivalul va avea loc in perioada 6-8 iulie, in cadrul B’ESTFEST Park din Tunari, iar alaturi de cele doua noi confirmari, afisul ii mai include pe Garbage, Pulp, Caro Emerald, The Qemists, Milow, Selah Sue, Mala Vita, Obituary, Andy C, Kreator, Moonspell, Stanton Warriors si Meshuggah.

Desi nascuta relativ recent (2010), Modestep se poate lauda deja cu un numar impresionant de fani, principalul atu al trupei fiind mixul efervescent de dubstep cu influente electro si rock. "Feel Good”, single-ul de debut, a reusit sa intre inca din prima saptamana in UK Singles Chart si sa fie listat in A Playlist pe BBC Radio – o realizare impresionanta pentru o trupa de nisa nou-lansata. Succesul a fost confirmat de urmatorul single, "Sunlight”, lansat prin intermediul YouTube pe data de 3 iulie 2011, single care a depasit 1 milion de vizualizari in doar 4 zile! Daca anul trecut trupa si-a trecut in agenda festivaluri precum Bestival, Wireless sau Glastonbury, in vara lui 2012 Modestep va fi prezenta in formula live pentru prima data in Romania, la B’ESTFEST Summer Camp (7 iulie).

Modestep - Feel Good


Cel de-al doilea nume care completeaza line-up-ul B’ESTFEST Summer Camp este grupul de origine olandeza Dope D.O.D. De asemenea o trupa tanara, Dope D.O.D. s-a remarcat rapid, beat-urile agresive de hip-hop potrivindu-se perfect cu liniile vocale puternice ale celor trei membri si cu influentele dubstep.

Succesul international a venit la inceputul anului 2011, odata cu lansarea videoclipului "What Happened”, care a depasit 6 milioane de vizualizari pe YouTube. Trupa nu a castigat doar milioane de fani, ci si aprecierea colegilor din industrie: binecunoscutul rapper american Sean Price (membru Boot Camp Click) s-a aratat mai mult decat incantat de o colaborare cu Dope D.O.D. pentru albumul "Branded”, in timp ce Limp Bizkit si Korn i-au oferit sansa de a-i insoti in turneele europene. Trupa si-a anuntat pentru anul acesta prezenta la nenumarate festivaluri europene, printre care si B’ ESTFEST Summer Camp, pe data de 8 iulie.

Dope D.O.D. - What happened


Biletele pentru B’ESTFEST Summer Camp pot fi achizitionate pana pe data de 15 martie in promotia "early bird” la pretul de 215 lei (abonamentele de 3 zile), respectiv 95 lei (biletele de o zi), la care se adauga si un voucher de 10 lei pentru cei care doresc acces in camping. Acestea pot fi achizitionate online de pe www.MyTicket.ro, sau din reteaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, libraria Mihai Eminescu, Sala Palatului si din retelele afiliate MyTicket.

Programul festivalului va fi completat cu noi nume in perioada urmatoare, mai multe informatii despre editia din 2012 a B’ESTFEST Summer Camp fiind disponibile atat pe site-ul oficial, www.bestfest.ro, cat si pe conturile de Facebook si Twitter ale evenimentului.




Mai multe stiri despre: festivaluri  festivaluri 2012 
Publicat pe 05 Martie 2012 de BestMusic.ro

Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul BestMusic și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: BestMusic Newsletter

Ne gasesti si pe Instagram