Album Bjork Volta

Bjork Volta
Lansat pe: 08 Mai 2007
Casa de discuri: Atlantic
Asculta muzica: Electro  
Voteaza acest album:
  • Rate
0 /  5 din 0 voturi

Acest ultim si proaspat material semnat Bjork semnifica o intoarcere a artistei pe taramul ritmurilor si sonoritatilor ce i-au marcat debutul.

Excentricitatea si personalitatea sa debordanta au dus-o, parca, pe Bjork, prea departe, intr-o pozitie din care lumii ii era greu s-o mai perceapa coerent si clar.

"Volta" e o intoarcere la radacini; caracterul artistei e suficient pentru a o putea adaposti de ochii lumii. Muzica ei, insa, ne-o aduce din nou aproape.

"Earth Intruders" deschide dinamic albumul, cu ritmul ei jucaus, nepretentios. Vocea lui Bjork se inalta peste sunetele de synth, acompaniata de un sound aproape industrial.

"Wanderlust" e un fel de intro pentru piesa urmatoare, insa este, cu siguranta, cel mai ciudat intro pe care l-am ascultat vreodata: sirene de vapoare se imbina, sonor, in ceea ce pare a fi o incercare de a spune ca sunetul lumii moderne este, in fapt, o muzica.

Frumos.

"Dull Flame of Desire", cantata in duet cu vocalistul de la "Anthony and The Johnsons", este un cantec de o tristete molipsitoare; sectiunea de instrumente de alama – compusa, in intregime, din doamne si domnisoare islandeze – aduce piesa mai aproape de muzica clasica contemporana, decat de pop, alternative sau orice altceva.

Apetitul pentru experiment, specific lui Bjork, da lovitura cu aceasta melodie. "Innocence" se rupe in bucati, se intregeste la loc, se frange iar, ca  intr-un joc ritmic nebun sau ca un castel de carti pe care vocea se catara, stricandu-l doar pentru a-l repara.

"I see who you are" linisteste apele, cu sonoritati asiatice si tanguirile vocalistei; sectiunea de brass intervine si aici, din nou inspirat asezata.

"Vertabrae by Vertabrae" se apropie iar de ceea ce putem numi "muzica clasica contemporana"; orchestratia, cel putin, este, cu siguranta, de pe acest taram componistic. Tensiunea creata in aceasta piesa este extraordinara, aproape ca nu mai e vorba de dinamica sonora, ci de un puls interior ce te posedeaza mai mult cu fiecare nota.

"Pneumonia" scoate – a cata oara?... – in evidenta instrumentele de alama; aici, ele sunt unicul suport al vocii lui Bjork, o voce atat de intima si de calda.

"Hope" ma face sa cred ca artista a cautat, pe acest material, nu doar o intoarcere la radacinile muzicale proprii, ci si la cele ale omenirii. Piesa mixeaza chitari spaniole si ritmuri de tobe orientale, totul ansamblat intr-un intreg ce ne trimite, iarasi, in necunoscut, din punct de vedere al genului muzical abordat.

"Declare Independence" e un fel de "post-electronic industrial noise", desi cel mai bine ar fi sa nu incercam sa-i gasim vreo eticheta. E ritm si tipat, e nebunie controlata si avantgarda desantata.

"My Juvenile" incheie acest album ce semnifica intoarcerea (partiala, totusi) a lui Bjork la ciudatele radacini componistice din care s-au dezvoltat alte ciudatenii ulterioare.

Piesa de final este un fel de lied modern, pe doua voci – din nou cu vocalul de la "Anthony and The Johnsons". Un album pentru cei cu mintea foarte deschisa...

Auditie placuta! Sau ciudata...

cronica de Mihnea Blidariu

 

Piese album

Albume Bjork