BestMusic.ro » Black Eyed Peas » Concertul Black Eyed Peas - 5 stele din 5

Concertul Black Eyed Peas - 5 stele din 5

Concertul Black Eyed Peas - 5 stele din 5

Am vazut aproape toate concertele mari de anul asta. Mi-am si facut o lista cu cele mai grozave de pana acum. La Black Eyed Peas am mers fara prea mult entuziasm, mai mult din obligatie profesionala decat din atractie fata ce muzica celor 4.

Supriza insa a fost de proportii. Concertul Black Eyed Peas de la Arenele Romane – bine deschis de Smiley si Simplu - este unul din cele mai grozave evenimente muzicale din Bucurestiul lui 2007.

Fara o scena extravaganta precum cea de la Stones. Fara efecte de lumini coplesitoare precum la George Michael . Fara o cariera de zeci de ani in spate, precum au multi din cei ce-au cantat anul acesta in Romania. Fara cuvinte in limba romana.

Si-atunci, de ce Black Eyed Peas ?

In primul rand datorita extraordinarei energii cu care trupa a contaminat multimea de la primul cantec. In ciuda faptului ca multimea (7000 de oameni) a asteptat o ora intrarea BEP in scena, conexiunea s-a produs in primele minute.

Apoi pentru avalansa de hituri, unul mai dinamic decat celalalt. BEP nu te lasa sa respiri, in (aproape) doua ore de concert. Fie ca-si canta number one-urile din topul american Billboard, fie ca te poarta prin Eagles , Guns’N’Roses, White Stripes sau Deep Purple , ori isi scot in fata succesele individuale semnate Fergie si will. i. am.

Dozajul a fost perfect, si combinatia – letala. Trupa de acompaniament – chitari, percutie, clape, instrumente de suflat – a susutinut ritmul dement dat de cei 4 inepuizabili. Will.I.Am , Fergie , apl.de.ap si Taboo. Impreuna sau separat, au cantat, s-au miscat senzational si-au laudat minunatele noastre fete.

black eyed peas in concert

Cele mai frumoase femei de pe planeta – dupa will. i. am. – traiesc in Romania. Laude la adresa romancelor au aparut de mai multe ori in program, spre deliciul multimii de la Arenele Romane. O multime eterogena, de la pusti innebuniti de MTV pana la oameni trecuti de 40 de ani. Toti prinsi in plasa sonora intinsa de fenomenalii Black Eyed Peas .

Momentul castigatorilor concursului Pepsi – care-au urcat pe scena alaturi de idolii lor – a fost la inaltime. Tinerii alesi sa faca parte din show-ul BEP s-au descurcat impresionant. Fata cu microfonul s-a miscat excelent, a avut prezenta scenica si super atitudine.

Dincolo de hiturile proprii – My Humps, Where Is The Love, Don’t Lie, s.a.m.d, BEP au ales drept elemente de legatura cateva clasice… rock! Fergie a intrat in pielea lui Axl Rose cand a interpretat cateva linii din Sweet Child Of Mine, will.i. am a adaptat versurile lui Hotel California pentru adorabilele noastre domnisoare in vreme ce un clasic Deep Purple s-a transformat intr-un funk devastator la… instrumente de suflat.

In prima parte a show-ului, pe ecranul din spatele scenei se proiectau imagini legate de albumul Monkey Business. O maimuta sau Bush cu figura tampa. La piesa lui Fergie – London Bridge, au iesit in fata doi dansatori de culoare, imbracati in uniforme militare britanice. Introducerea la cantecul Fergalious s-a produs cu o intrebare adresata publicului – care e mancarea traditionala romaneasca? Piesa a inceput doar dupa ce o fata din public a strigat la microfon "Sarmaleeeee".

Pe final, dinspre hip-hop a venit bucata Jump Around ( House of Pain ), toata lumea s-a adunat pe scena pentru bun ramas, iar din difuzoare s-a auzit incet Let’s Dance-ul lui David Bowie , in vreme ce lumea parasea arena.

Dimineata, inainte sa ies din casa, la radio se-auzea acelasi Let’s Dance. Nu-mi imaginam ca voi raspunde provocarii atat de curand…

tiberiu crisan, bestmusic




Publicat pe 16 Septembrie 2007 de BestMusic.ro