Stagiunea bucuresteana de concerte 2010 a inceput promitator cu un atelier de creatie sustinut de maestrul improvizatiei, neconventionalul Bobby McFerrin.
Desi cunoscut multora mai ales datorita hit-ului Don’t Worry, Be Happy, Bobby McFerrin este de fapt un artist complex, in acelasi timp dirijor de orchestra simfonica si vocalist-explorator al lumii sunetelor, acoperind o gama variata de tonalitati, de la jazz, la folk sau reggae, cu influente muzicale diverse – cor, a cappella sau muzica clasica, la care adauga cu succes zgomotele naturii si galagia orasului.
Niciodata simple recitaluri, spectacolele lui McFerrin sunt spontane, cu un element de unicitate dat de implicarea activa a publicului in actul creatiei, tactica abordata de artist si pentru concertul din 30 Ianuarie de la Sala Palatului.
Seara a inceput cu cateva din piesele lui celebre, vezi Blackbird sau Drive, urmate de o incursiune in muzica clasica. Publicul si-a intrat incet in rol cu piese precum Partita 3 de Bach sau Bolero de Ravel, pentru a continua cu o implicare mai activa a celor dornici sa urce pe scena si sa improvizeze impreuna cu McFerrin prin dans, voce, chiar si saxofon. Cu mic, cu mare au ajutat la incropirea unui cor; nu cred ca multi din cei care s-au aventurat pe scena sunt cantareti de profesie, insa experimentul a fost de succes, iar publicul – si de pe scena si din sala – incantat.
Inainte de concert citisem pe site-ul artistului ca urma sa fie insotit de mari muzicieni romani - brilliant Romanian Guest Artists, informatie care, recunosc, mi-a starnit cateva intrebari.
Surpriza s-a dovedit insa a fi extrem de placuta, muzicienii romani fiind genialul Ionica Minune la acordeon si Cristinel Turturica (fost membru al Taraf de Haidouks) la tambal, acompaniati de un contrabasist al carui nume recunosc ca imi scapa.
Influente lautaresti si de cafe concert au insotit minunat sunetele lui McFerrin, pentru un experiment auditiv de mare exceptie, apoi o surpriza pentru McFerrin din partea celor trei, care i-au dedicat o adaptare in varianta lautareasca a melodiei Don’t Worry, Be Happy.
Ca rezumat, as putea spune ca spectacolul de aseara a fost de fapt o sesiune de ora si jumatate de terapie pentru descretirea fruntilor si binedispunerea bucuresteanului indusa de McFerrin nu doar prin muzica, ci si prin pofta sa de viata, replicile pline de haz si ironie fina si optimismul debordant. Castigatorul a 10 premii Grammy s-a dovedit a fi un om modest si cald, gata sa raspunda si celor mai nastrusnice intrebari adresate de public.
Ca si dupa concertul din 2005 am plecat spre casa zumzaind si fredonand, cu gandul deja la o alta seara cu McFerrin. Sper sa revina in curand!
cronica de Oana Munteanu
© copyright 2001 - 2012 BestMusic.ro
Termeni si conditii | Publicitate pe site-urile Active Soft | Contact | FAQ
