BestMusic.ro » Celine Dion » Celine Dion, intr-un documentar Through The Eyes Of The World

Celine Dion, intr-un documentar Through The Eyes Of The World

Celine Dion, intr-un documentar Through The Eyes Of The World

Celine Dion va impartasi fanilor experienta celui mai recent turneu al sau printr-un documentar intitulat `Celine: Through the Eyes of the World`, care urmeaza sa fie lansat in primavara anului viitor.

Filmul va aduce `Taking Chances World Tour` – unul dintre cele mai de succes turnee ale lui 2008, depasit doar de `Sticky and Sweet`-ul Madonnei – in cinematografe, promitand o experienta noua chiar si fanilor care au avut ocazia sa o vada macar o data live pe Celine Dion.

`Celine: Through the Eyes of the World` o prezinta pe cantareata de-a lungul unui an in care a calatorit si cantat in 25 de tari, in care a fost insotita in permanenta de familia sa - fapt ce face din documentar o experienta cu atat mai personala.

Imaginile din concerte se impletesc cu cele behind the scene, oferind fanilor atat sansa de a lua intr-un fel parte la extraordinare show-uri live, cat mai ales ocazia de-a o cunoaste indeaproape pe una dintre cele mai indragite artiste canadiene din lume.

Emotionant si sincer, `Celine: Through the Eyes of the World` o infatiseaza pe Dion in timp ce se confrunta cu efortul pe care il presupune un turneu de o asemenea amploare, straduindu-se sa nu renunte insa la timpul petrecut cu familia sa, prioritatea sa numarul unu.

`A fost un turneu extraordinar, dar documentarul este mai mult decat un film-concert. Am lasat camerele sa ma urmareasca peste tot, cei care il vor vedea vor experimenta diferitele momente si stari – mai bune sau mai putin bune - prin care am trecut. Este, cu siguranta, cea mai intima experienta pe care am impartasit-o vreodata fanilor`, spune Celine despre filmul pe care il vom vedea la primavara.

`Taking Chances World Tour` a inceput in februarie 2008 si s-a incheiat in aceeasi luna, un an mai tarziu. De-a lungul acestei perioade, Celine a concertat in total in 93 de orase din 25 de tari, insumand 5 continente si vanzand peste 3 milioane de bilete. `Taking Chances World Tour` a fost primul turneu pe care Celine Dion l-a sustinut in ultimii 9 ani.

Sursa: Nova Music/Sony Music




Mai multe stiri despre: documentar  Through the Eyes of the World  chilipirul-zilei.ro/
Publicat pe 08 Decembrie 2009 de BestMusic.ro
chilipirul-zilei.ro/