BestMusic.ro » Cezar Ouatu » Biografie Cezar Ouatu

Biografie Cezar Ouatu

Cezar Ouatu

CEZAR OUATU  este, in prezent, cel mai original, carismatic si premiat artist roman crossover. Deosebit de inzestrat si versatil, cu o cariera impresionanta in opera internationala, Cezar a schimbat, cu succes, in 2015, registrul clasic cu cel comercial. Este castigatorul sezonului 7 si vedeta a editiei in derulare din showul top-rating,"Te cunosc de undeva", invitat in “Te pui cu blondele”, participant in „Splash – Vedete la apa”, Star salvator” si in reality showul, „Poftiti de va iubiti”(Antena 1). In  2014, a lansat CDul “Cezar – The Voice of Love” (CAT Music Romania) si a sustinut recitaluri in mai multe orase din tara: Bucuresti, Sibiu, Arad, Ploiesti, Suceava,Targoviste, iar recent, in Spania si Finlanda. Pe 24 noiembrie va concerta la Bucuresti intr-un spectacol de anvergura, marca Cezar Ouatu„One Voice Show si pe 3 decembrie, din nou, in Spania, la Costa Blanca.

Cezar a reprezentat  tara noastra la Eurovision 2013, cu piesa „It’s my life” si s-a clasat pe locul al saselea in preferintele publicului european. In Romania, Google l-a declarat cel mai accesat artist in viata, in 2013. 
Cunoscut si sub numele de CEZAR THE VOICE, artistul imbina specializarea de contratenor cu o muzica diversa, destinata publicului larg. Pe scurt, este un artist crossover, inzestrat cu o voce unica si un ambitus excep
tional, capabil sa abordeze toate registrele vocale, de la bariton si tenor, pana la cel de contratenor, in cele mai diferite genuri muzicale: opera, pop-opera, dance, latino, rock-simfonic si jazz. Este o prezenta magica pe scena si un interpret complex, adulat de zeci de mii de fani din intreaga lume.

S-a nascut in Ploiesti, intr-o familie de muzicieni si duce cu mandrie mai departe numele tatalui sau, Florian Ouatu, prim-flautist la Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiesti, artist de renume si fost profesor la Academia Mozarteum din Salzburg. Indrumat si sustinut de acesta, Cezar incepe sa studieze pianul de la 6 ani si urmeaza cursurile Liceului de muzica si arta „Carmen Sylva” (Ploiesti) unde se specializeaza in jazz si dirijare corala. La 20 de ani isi descopera vocea de contratenor si decide sa-si continue studiile in Italia, unde este admis la prestigiosul Conservator „Giuseppe Verdi” din Milano. Il finalizeaza  in 2004, cu punctaj maxim si se perfectioneaza in baroc. Urmeaza cursuri de master cu personalitati muzicale remarcabile si castiga zeci de premii internationale.

Considerat cel mai valoros contratenor al generatiei sale, Cezar Ouatu sustine roluri memorabile pe cele mai prestigioase scene mondiale din Italia, Germania, Franta, Statele Unite, Grecia, Croatia, Romania s.a. Colaboreaza cu succes, cu dirijori si regizori de exceptie si are ca partenere, voci celebre ale scenei operistice: Angela Gheorghiu, Ruxandra Donose, Cecilia BartoliSimone Kermes, Ruth Ziesak, Olga Peretyatko, Juanita Lascarro si Mireille Delunsch.

Inregistreaza, in premiera mondiala, lucrari baroce si este invitat in permanenta sa sustina recitaluri in Italia si in intreaga lume. In momentele de relaxare, Cezar canta jazz impreuna cu un trio de prieteni, face sport (inot), yoga, asculta muzica, gateste mancare italiana si calatoreste. Este  carismatic si e permanent in cautarea unor noi provocari.

Cea mai spectaculoasa dintre ele a fost participarea la Selectia Nationala Eurovision Romania  2013pe care a castigat-o cu un mare succes de audienta. A reprezentat Romania la European Song Contest Suedia, 2013, unde s-a clasat pe locul al treilea in preferintele publicului australian si pe locul al saselea, in preferintele europenilor. A fost admirat si sustinut de celebritati ca Bonnie Tyler, Andrea Bocelli, Vangelis, Angela Gheorghiu si Nadia Comaneci, elogiat pentru originalitate de designerul Jean Paul  Gaultier si dat drept castigator al Eurovisionului de cotidiene importante ca BILD si DER SPIEGEL care   i-au remarcat calitatile vocale si profesionalismul. Dupa incheierea competitiei, a inregistrat un record de vizionari pe You Tube, fiind declarat de Wiwi Bloggs, cel mai ascultat interpret din concurs. La intoarcerea din Suedia, CEZAR THE VOICE este un star pop-opera si un proiect confirmat de un numar mare de spectatori europeni. Acelasi succes il are si in Romania, unde este invitat sa cante, pe 25 mai 2013, pe scena de la ROMEXPO cu tenorul Andrea Bocelli si soprana Angela Gheorghiu. Este elogiat de presa si aclamat de cei peste 20.000 de spectatori prezenti la concert.

Cezar Ouatu este un artist iubit de public si sustinut constant prin zeci de mii de likeuri si declaratii emotionante pe pagina oficiala, CEZAR THE VOICE.

Proiectul cu acelasi nume a fost lansat pe 5 decembrie 2012, in colaborare cu HAHAHA Production si, in scurt timp, s-a bucurat de succes. THE VOICE promite un sound inedit si rafinat, bazat pe calitati vocale unice, melodicitate si sensibilitate in interpretare. Repertoriul lui Cezar este complex si divers, si include cele mai frumoase coveruri dupa coloane sonore din filme, precum “Cinema Nuovo Paradiso”, “Romeo and Juliet”, “The Godfather”, “Seven Hills of Rome!”, “The Mission”, arii din opere orchestrate modern, “Lascia ch’io pianga”(Handel), piese celebre de jazz, latino, rock-simfonic si muzica scrisa special pentru vocea sa: “It’s My Life” (Cristian Faur), “Painful Love” (Serban Cazan), “Amore” (Cezar Ouatu & Alin Radu). 
Cezar
a filmat ,recent, un videoclip de succes pentru singleul „Painful Love”, regizat de Edward Aninaru si produs de Cat Music Romania. 
Din 2013, este solist al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiesti. 
In 2014 si-a lansat primul album pop-opera CEZAR “THE VOICE OF LOVE”, prezent in reteaua de Librarii Carturesti in toate orasele importante din Romania. Albumul este disponibil si pe iTunes, si a fost promovat prin recitaluri sustinute in mai multe orase din tara. Seria de concerte Cezar“The Voice of Love” a debutat, in ovatiile publicului, pe 8 Martie 2014, la Ploiesti.
Secvente si piese de succes din spectacol au fost vizionate in emisiuni TV, pe Antena 1- “Neatza cu Razvan si Dani”, Antena Stars – “Star Matinal”, PRO TV – “Happy Hour”, KANAL D – “Teo Show”, Prima TV – “Neam trezit”, TVR 1 – „Duminica in familie”, “Pretuieste viata” si ascultate pe Radio PRO FM, Radio ZU, Radio Romania Cultural & Muzical, Radio Romania 3Net. 

Credits: Daniela Bugea

Comentarii Cezar Ouatu