Chicane

Primul eveniment din 2008 marca The Mission s-a intamplat o data cu venirea primaverii. In rolurile principale au jucat o trupa britanica, condusa de un mad scientist musician, doi nemti foarte in voga si un clasic in viata in materie de muzica techno. Plus trei producatori romani in deschidere.

Monochrome (Livio, Roby si George G) au deschis concertul Chicane cu un DJ set prelungit pana in jurul orelor 23.00; sunetul a fost destul de incet si spre final "Pearl"-ul care i-a facut celebri pe cei trei la Heineken Thirst Studio.

Crezi ca te pricepi la muzica? Rezolva testele!

Conceptul Chicane a fost mult timp confundat cu un DJ set de-al compozitorului Nick Bracegirdle, cel care a fondat intregul proiect muzical. Show-urile live Chicane inseamna o intreaga trupa, cu chitarist, basist, solisti vocali, tot soiul de instrumentisti si tot ce trebuie. La Sala Polivalenta au venit toti gramada, aceeasi nomazi care strabat tarile cand canta in formula Chicane live.

Un show anticipat prea mult si rezultate prea putine, venite din partea publicului. Mare parte din piese sunau intr-o interpretare diferita (destul de logic, daca te duci la un concert live), chiar si "Saltwater" sau "Don’t Give Up".

Brian Adams a fost destul de decent imitat de un solist vocal venit din partea Chicane , pentru piesa "Don’t Give Up", insa ultima parte cu piesa exclusiva ar fi mers, poate, undeva in Africa, unde nu exista acces la internet si nimeni nu ar fi stiut ca piesa este de fapt un remix al melodiei I Bruise Easily ( Natasha Bedingfield ).

Concertul nu a fost extraordinar nici pentru romanticii nostalgici care sperau la o interpretare cat mai apropiata de adevar a pieselor care i-au facut celebri pe cei de la Chicane . Trupa a venit cu tot pachetul, inclusiv propriul VJ, un domn in varsta de aproximativ 50 de ani, sau poate si mai bine. La ultima piesa sunetul crapa complet, insa solistul vocal canta in continare, desi in sala era liniste si nu se auzeau decat monitoarele.

Si in toata aceasta perioada in care plutea un aer jenant s-a re-testat sound-ul, iar proiectiile au fost inlocuite de mesaje de genul "mai dureaza cinci minute". Intra cei doi de la M.A.N.D.Y.. Incep sa mixeze, dar sunetul pica din nou. Unul dintre DJi misca din umeri. Se gaseste de nicaieri o umbra de umor: "Au mai ramas trei minute din cele cinci".

Intr-un final (timp in care din scena au rasarit cateva baloane uriase, colorate, cu care publicul a inceput sa se joace, in asteptarea sunetului), problema se remediaza. Nu fara huiduieli venite din partea celor care stateau in fata scenei.

M.A.N.D.Y. au fost ca si pe ultima lor compilatie oficiala de la Fabric Records. Muzica ritmata pe alocuri, cu pasaje in care publicul a receptionat destul de ok, insa nimic extraordinar. Multe piese de la Get Physical, Patrick si Philipp foarte veseli, un set incheiat cu "The End of it All" a lui John Tejada si multe salutari aduse publicului.

Jeff Mills a salvat cu siguranta un eveniment care era sortit esecului. Dupa pauzele fara sunet si intreruperile bruste intre piese la setul duetului berlinez, multi il asteptau pe maestrul Mills. Jeff Mills a fost Jeff Mills. Techno fara compromisuri, lasere care au mers Mana in mana cu muzica, un DJ serios cu muzica serioasa.

O intreaga istorie muzicala Techno, arhivata in cateva ore. Cum ar spune englezii, Jeff Mills la Sala Polivalenta a fost "quite an experience". De admirat faptul ca "The Bells" a produs reactii mult mai bune din public, decat atunci cand piesa a fost cantata in Romania (de pilda la Laurent Garnier ).

Cu bune si cu rele, cu si fara sunet, cu si fara garderoba, pentru muzica electronica acest eveniment a fost important. Si asta pentru ca este destul de dificil, deocamdata, sa faci posibil un Jeff Mills la Polivalenta, daca nu ai alte "condimente" mai mainstream care sa adune public.

Vezi aici pozele de la eveniment

beatfactor.ro