BestMusic.ro » Concerte » Living Rock 2022 are loc in perioada 19-21 august

Living Rock 2022 are loc in perioada 19-21 august

Living Rock 2022 are loc in perioada 19-21 august
Constanta
19 August 2022 - 21 August 2022 // 20-250 LEI
15.04.2022

  Trupa belgiana Balthazar vine la Living Rock, pe plaja de la Tuzla, 19-21 august 

Living Rock, singurul festival alternativ de muzica de la mare, va avea loc in weekendul 19-21 august, pe plaja Tuzla. Spre deosebire de primele doua editii, cand cap de afis au fost artisti romani, anul acesta, pe scena de la malul Marii Negre va urca si trupa belgiana de indie pop/rock Balthazar. 

Belgienii vor concerta sub clar de luna, pe plaja Tuzla, facand valuri, la propriu si la figurat, cu piese de pe albumele lor de succes: Sand si Fever. „Sand” este cel mai recent album al lor si a fost finalizat in plina pandemie, iar numeroasele restrictii i-au impins sa se adapteze si sa experimenteze de la sunet la inregistrare. Aceasta noua realitate a dus la un album complet diferit de restul discografiei, dar iubit de milioane de fani. 

Ilinca Ghisoiu, reprezentantul Magnetic Dream Events, organizatorul festivalului, a declarat ca „ne-am dorit super mult sa aducem anul acesta si o trupa din afara. Era o completare fireasca a line-up-ului nostru alternativ si baietii de la Balthazar s-au aratat incantati sa-si incheie vara pe plaja de la Tuzla. In rest, vrem ca Living Rock sa-si pastreze aerul relaxat, iar publicul, care vine pentru muzica si vibe, sa-si intalneasca artistii romani preferati din underground-ul local“.

Luiza Zan, una dintre cele mai importante figuri ale jazzului in Romania, Bogdan Simion, culegator de muzica traditionala si lautar si Silent Strike, compozitor de muzica electronica si de film, sunt doar cateva dintre numele autohtone care vor incanta publicul la finalul verii. La fel ca anul trecut, pe parcursul celor trei zile vor fi organizate actiuni de ecologizare, tururi prin imprejurimi alaturi de ghizi si sesiuni de birdwatching pentru iubitorii de pasari. Festivalierii se vor bucura de camping la umbra maslinilor salbatici, zone de relaxare si de joaca pentru cei mici si cei mari si multe alte surprize.

Abonamentele sunt puse in vanzare pe platforma iabilet.ro, iar mai multe detalii despre festivalul Living Rock se pot gasi pe pagina de facebook a evenimentului.

Despre Living Rock

 

Festivalul Living Rock, unicul festival de alternativ de la mare, are ca scop promovarea scenei underground din Romania si sprijinirea artistilor din zona de rock alternativ. Construit pe conceptul unic de combinare a rock-ului alternativ cu frumusetea Marii Negre, evenimentul are loc in aer liber, pe plaja Tuzla, una dintre cele mai frumoase plaje din Romania. Living Rock este organizat de Magnetic Dream Events, monitorizat de Mediatrust si sustinut de Rock FM.

 

mai mult
13.04.2022

Living Rock 2022 are loc in perioada 19-21 august

  Living Rock, singurul festival de rock alternativ de la mare, revine in 2022 cu o noua editie. Te asteptam in weekendul 19-21 august, pe una dintre cele mai frumoase plaje din Romania - plaja Tuzla.

Nisip fin, vegetatie si umbra, o plaja care se pastreaza inca salbatica, pescari de la prima ora a diminetii si apa verde-turcoaz, pe scurt - plaja de la Tuzla. In acest loc bine ascuns, sub coasta salbatica a marii, se va intampla a 3-a editie a festivalului Living Rock, dedicat tuturor iubitorilor de alternativ, fie ca vorbim de muzica, destinatii de vacanta, preferinte gastronomice sau activitati de petrecere a timpului liber.

Living Rock 2022 va avea loc in weekend-ul 19-21 august, iar primii artisti confirmati in line-up sunt preferatii publicului de la editia de anul acesta: Balthazar, Vita de Vie, The Mono Jacks, Coma, Robin and the Backstabbers, Silent Strike, Luiza Zan, Bogdan Simion! Bineinteles, lista formatiilor nu se opreste aici si vom anunta nume noi in curand – fiti pe faza

Acces festival & camping

Accesul la festival se va face pe baza de abonament pe 3 zile sau bilete de o zi. In luna decembrie, abonamentele de 3 zile au pret special early bird de 199 de lei.

Accesul in camping-ul Living Rock se face pe baza unui bilet de camping in valoare de 20 de lei per persoana, valabil in toate cele 3 zile de festival.

Camping-ul este destinat si celor care vin cu rulota. Taxa de acces pentru o rulota este de 50 de lei pe toata durata festivalului. Persoanele care vor sta in rulota trebuie sa isi achizitioneze si bilete de camping in valoare de 20 de lei de persoana, valabile in toate cele 3 zile de festival.

Mai multe detalii despre festivalul Living Rock se pot gasi pe pagina de facebook a evenimentului.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

mai mult

Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul BestMusic și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: BestMusic Newsletter

Ne gasesti si pe Instagram