BestMusic.ro » Damian Draghici » DAMIAN DRAGHICI lanseaza proiectul 'The Gypsy Cuban Project - Havana Night Sessions'

DAMIAN DRAGHICI lanseaza proiectul 'The Gypsy Cuban Project - Havana Night Sessions'

DAMIAN DRAGHICI lanseaza proiectul 'The Gypsy Cuban Project - Havana Night Sessions'

DAMIAN DRAGHICI si proiectul "The Gypsy Cuban Project - Havana Night Sessions", invitati speciali in cadrul concertului Omara Portuondo 85 Tour!

Dupa succesul celui mai recent concert sustinut la Sala Palatului, DAMIAN DRAGHICI revine, pe 25 aprilie, ora 20:00, pe scena alaturi de celebra artista de origine cubaneza, OMARA PORTUONDO.

Damian Draghici surprinde inca o data publicul cu un nou proiect muzical la superlativ, plin de originalitate, prezentat sub titulatura - "The Gypsy Cuban Project – Havana Night Sessions".

Una dintre surprizele de proportii ale concertului Omarei Portuondo va fi cu certitudine piesa de rezistenta de pe albumul "The Gypsy Cuban Project – Havana Night Sessions", "Serenata en Batanga", ce va fi interpretata intr-o maniera inedita de Damian Draghici, la nai, in duet cu Omara Portuondo.

In vara lui 2016, Damian Draghici decide sa plece intr-o calatorie itineranta in Cuba, in cautarea legaturilor dintre cultura Roma / Gypsy si cea afro-cubaneza, cautare ce urma a fi materializata prin inregistrarea albumului "The Gypsy Cuban Project – Havana Night Sessions" – un album de world music, care imbina intr-un mod inedit cele doua vechi culturi. Piese ca "araiman", "Ileana, Ileana" sau "Chan Chan" capata astfel sunete noi, gitano-cubaneze, nemaiauzite pana acum.

The Gypsy Cuban Project – Havana Night Sessions – este disponibil pentru streaming si download accesand link-ul urmator: https://UMR.lnk.to/HavanaNightSessionsNe

"The Gypsy Cuban Project – Havana Night Sessions" a fost creat, produs si coordonat de Damian Draghici.

Producatorii generali sunt Universal Music Romania si Gypsy Productions Romania, iar producatorii executivi sunt Damian Draghici, Paula Rosenberg si Toby Gough. Inregistrarile au avut loc in celebrele Abdala Studios din Havana, Cuba, in iulie 2016. Albumul va fi lansat si va fi pus in vanzare pe 25 aprilie 2017, in cadrul concertului de la Sala Palatului.

Biletele pentru concertul Omara Portuonodo se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea : Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX - Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Beraria H, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si pe terminalele self-service ZebraPay din toata tara.


Publicat pe 20 Aprilie 2017 , de BestMusic.ro

Adauga un comentariu