BestMusic.ro » Edvin Marton » Vioara Stradivarius ‘ex-Leopold Auer’ va rasuna in premiera la Bucuresti in show-ul Prince of the Violin

Vioara Stradivarius ‘ex-Leopold Auer’ va rasuna in premiera la Bucuresti in show-ul Prince of the Violin

Vioara Stradivarius ‘ex-Leopold Auer’ va rasuna in premiera la Bucuresti in show-ul Prince of the Violin

Edvin Marton, faimosul compozitor si violonist va canta in premiera la Bucuresti pe noua sa comoara muzicala, vioara Stradivarius din 1699, 'ex-Leopold Auer’, evaluata la 7 milioane de dolari, intr-un spectacol emotionant, Prince of the Violin.

Vioara Stradivarius 1699 va fi oferita artistului Edvin Marton la inceputul lunii noiembrie, urmand ca la mai putin de o saptamana publicul din Romania sa aiba ocazia de a asculta sunetul nobil al acesteia. Vioara reprezinta o creatie de inceput a lui Antonio Stradivari prin care celebrul maestru si-a definitivat stilul. Conturul care se arcuieste artistic este o semnatura clara a nativului italian, care impreuna cu lemnul de culoarea cuprului lacuit cu mare grija ofera viorii o armonie vizuala perfecta. Veche de mai bine de 3 secole, viora ex-Leopold Auer a rasunat in mainile renumitului violonist si dirijor Jean-Jacques Kantorow. Instrumentul este denumit dupa celebrul compozitor si violonist Leopold Auer (1845-1930), recunoscut ca unul dintre cei mai buni si influenti profesori de vioara din lume. De-a lungul timpului vioara Stradivarius a facut parte din colectii celebre precum Richard Bennett Collection, iar arcusul violonistilor de seama Dylana Jensen, Leonidas Kavakos si Eunice Lee i-a dat glas.

Edvin Marton apreciaza ca la momentul actual in lume mai exista un numar mic de viori Stradivarius aflate intr-o stare atat de buna. "Imi doresc nu numai sa creez o muzica frumoasa, dar in egala masura sa cant la un instrument care reprezinta in sine o capodopera”, spune Edvin Marton despre vioara Stradivarius ‘ex – Leopold Auer’.

Concertul Prince of the Violin din data de 11 noiembrie programat initial la Sala Palatului, a fost mutat la Cinema Patria. Toate biletele achizitionate raman valabile, pastrandu-si pozitionarea fata de scena. Biletele ramase sunt disponibile in reteaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, libraria Mihai Eminescu, si online pe www.myticket.ro, la preturi cuprinse intre 85 si 235 lei.




Mai multe stiri despre: going out  concerte 2014 
Publicat pe 23 Octombrie 2014 , de Ioana Turcu

Adauga un comentariu