BestMusic.ro » Emil Lerescu » Biografie Emil Lerescu

Biografie Emil Lerescu

Emil Lerescu

Nascut la Pitesti fiul unei talentate pianiste care a pregatit cu pasiune generatii de copii, Emil a venit pe lume la sapte ani dupa primul copil al familiei, Constanta (Tanta, cum o apelau cei din generatie), casatorita cu renumitul profesor de matematica Peligrad de la Liceul Zinca Golescu. Singurul copil al acestei familii este tot profesor de matematica, la Scoala Nr. 3, cunoscut in randul cadrelor didactice si al parintilor, ca si tatal sau, ca un bun pedagog, remarcat prin rezultatele deosebite obtinute la diferite olimpiade de elevii pregatiti de el.

Inca din copilarie, Emil primeste o educatie aleasa si o solida instructie muzicala, remarcandu-se in practica improvizatiei la pian si dovedind reale aptitudini de conducator (dirijat) confirmate inca din primii ani de liceu. Fire comunicativa, toleranta, generoasa, intelegatoare si pusa pe sotii, alaturi de prietenul sau nedespartit Jean (Nicolae) Udristeanu (mai tarziu avocatul Udristeanu), era cautat de elevii de liceu pentru a fi acceptati in compania lui la diferite intruniri si intalniri specifice acelor timpuri (ceaiuri, onomastice, aniversari, baluri etc.). Cum pe atunci se pastrau inca nealterate datinile si obiceiurile mostenite, in sarbatorile de iarna, Craciun si Anul Nou, printre colindatorii asteptati care bateau la portile pitestenilor corul mixt condus de Emil era neintrecut. Cei care l-au cunoscut isi amintesc cu placere ca o vreme a condus si Corul Liturgic de la Biserica Sf. Vineri.
Dupa promovarea examenului de bacalaureat, se inscrie si urmeaza cursurile Conservatorului din Bucuresti, sectia de compozitie si dirijat pe care o absolva cu brio.

Despre omul Emil Lerescu se pot spune multe, si, in cea mai mare parte, chiar la superlativ. Aptitudinile, talentele, pasiunile, slabiciunile, temerile, dorintele, fac parte din structura psihica a oamenilor, iar oamenii sunt individualizati nu numai prin aceste atribuite, ci si prin constructia lor biologica, adica prin datele antropometrice. Din acest punct de vedere, natura a fost foarte generoasa cu el. Era un om inalt, avea peste 1,80, umeri largi, de atlet, musculos ca un sportiv (de fapt, a facut in tinerete sport de performanta, fiind unul din atacantii de baza ai fostei echipe Sporting Pitesti, alaturi de Iota, Breto si altii), cu brate lungi si palme largi, cu degete parca anume create pentru a manui cu har clapele pianului, cap rotund, bine proportionat, cu ochi mari negri, arcuiti de sprancene, o frunte lata, imbracata de un par bogat ce se pierdea in ondulatii la ceafa, o gura cu buze carnoase in coltul carora mijea permanent un zambet provocator cu semnificatii, parca imbiindu-te la discretie fata de falsa filosofie a vietii, care uneori e comparata cu o gluma a genezei. In esenta, eu afirm ca Emil Lerescu a fost nu numai un compozitor de mare talent, ci si un om de o frumusete fizica si morala deosebite.

Dupa terminarea studiilor universitare, Emil este incorporat pentru satisfacerea stagiului militar. Trimis la un regiment din Ardeal, participa cateva zile la instructia de font, dupa care este supus unui control medical in urma caruia este reformat pe motiv de platfus. In baza constatarilor comisiei medicale primeste din partea Comisariatului Militar livretul cu mentiunea „soldat neinstruit”. Odata cu incheierea acestui capitol, Emil incepe marsul spre visul sau, care niciodata n-a fost abandonat. Incepand din 1947 ocupa postul de profesor de muzica la Liceul Bratianu, alaturi de cunoscutul profesor Albu, organizatorul unei orchestre de camera, la care pe langa profesori participau si elevi. Tineretea, puterea de munca si dorinta de afirmare au constituit stimuli, fapt pentru care n-a fost blocat la catedra. Cunoscut ca bun organizator si talentat dirijor, este solicitat de diferite sindicate sa conduca formatiuni corale. Cea mai reprezentativa formatie cu care a obtinut rezultate deosebite a fost Corul sindicatelor din Pitesti, patronat de Comisia Locala. In colectivitatile de oameni cu preocupari comune se stabilesc anumite relatii de prietenie si simpatii care stimuleaza participarea lor, fara constrangeri, la realizarea obiectivelor propuse. Emil, prin tinuta sa fara repros, era stimat si iubit de oamenii cu care lucra, majoritatea fiind tineri.

Nici el n-a putut evita sentimentul de dragoste. In intalnirile pe care le avea in mod obisnuit cu coristii, la repetitii sau spectacole, privirea lui cauta cu fervoare ochii unei tinere blonde (foarte frumoasa), careia cu insistenta ii transmitea, pe aceasta cale, sentimentele lui. Tanara il evita sistematic, insa nu avea puterea de a renunta la placerea de a canta in cor, nu numai pentru vocea ei angelica, cat mai ales pentru a-l vedea pe Emil.
Era in octombrie 1952, cand intr-o seara am primit vizita lui Emil. Dupa ce l-am invitat sa ia loc, ni se adreseaza:
– Stiu ca la voi se poate bea un pahar de vin, dar nu pentru asta am venit, ci mai mult pentru un sfat. Sunt indragostit de o corista pe care Ludmila o cunoaste si nu stiu ce sa fac.
Dupa ce se confeseaza si explica despre cine este vorba, nevasta-mea intervine si spune:
– O cunosc foarte bine pe Mimi, este o femeie desteapta, frumoasa, ti se potriveste, insa n-o poti avea tovarasa de viata daca nu stii, afla ca este casatorita si are o fata.
Aceasta veste nu l-a surprins, stia ca este casatorita si tocmai de aceea voia sa afle un punct de vedere, un sfat prin care sa gaseasca cea mai buna solutie de rezolvare. Cat timp am stat de vorba in seara aceea, n-am cronometrat, insa, dupa mai multe pahare de vin, la plecare, sigur pe sine, a spus:
– Eu am un plan si fara sa mai cer sfaturi am sa-l pun in aplicare. Nu vi-l spun, dar in curand o sa-l aflati. Voi ramaneti in orasul asta cei mai buni prieteni.
La cateva zile dupa aceasta convorbire, intr-o dimineata in jurul orei sapte suna telefonul. Ridic receptorul si de la celalalt capat de fir aud:
– Alo, Mihai, aici Emil, sunt in gara impreuna cu Mimi, am doua bilete clasa I pentru Craiova. Dupa ce ma aranjez cu locuinta si cu slujba o sa-ti comunic. Salut-o pe Ludmila si spune-i sa nu se impacienteze, sunt capabil sa-mi rezolv onorabil problemele.

Craiova l-a primit bine, fiind incadrat la Conservatorul Cornescu, pe care un timp l-a si condus. Din casatoria cu femeia iubita a rezultat un fiu care i-a mostenit talentul, cunoscutul compozitor Sorin Lerescu. Prolifica activitate desfasurata la Craiova i-a adus si calitatea de membru titular al Uniunii Compozitorilor si schimbarea domiciliului de la Craiova la Bucuresti, unde a ramas pentru totdeauna. Contactul cu lumea muzicala a Capitalei a fost benefic pentru activitatea lui creatoare, pentru ca relatiile cu valori de varf i-au oferit posibilitatea de a pune in circulatie mai usor productiile personale decat in alta localitate. Recunoasterea la nivel national a valorii lui de compozitor a fost confirmata si de faptul ca intr-o anumita etapa a ocupat functia de presedinte al Uniunii. Ca o particularitate pe care o subliniez este faptul ca in relatiile cu oamenii tinea foarte mult la tinuta vestimentala si fizicul il avantaja. Iata ce spune Mihaela Marinescu la aniversarea a 70 de ani: „La cei 70 de ani (impliniti anul acesta), compozitorul Emil Lerescu apare neschimbat, asa cum il stim din ultimii 15 ani. Acelasi par argintiu, aceeasi statura mandra, acelasi caracter optimist, care l-a sustinut pe drumu creatiei, ajutandu-l sa depaseasca greutatile, schimbarile si neintelegerile, vicisitudinile vietii”.

Este adevarat ca in decursul vietii Emil a trecut si prin momente de criza pe care a avut vointa si capacitatea sa le depaseasca si sa aiba un final apoteotic. Despre aceste momente de criza nu este cazul sa consemnez aici. De fapt, viata ar fi monotona si neinteresanta daca n-ar fi presarata cu sincope si obstacole pe care sa ai puterea si vointa sa le depasesti. Despre compozitor si opera lui se pot spune multe lucruri care sa-i aureoleze portretul. Rasfoind albumul in care sunt insumate creatiile sale ai sa fi surprins de volumul mare de lucrari lirico-dramatice, in care se gasesc nenumarate coruri, lieduri, cantate, balade. In creatiile sale este usor de descoperit ca textele folosite de compozitor au fost luate din poezia de prim rang a literaturii noastre: Eminescu, Arghezi, Alecsandri, Ion Brad, Cosbuc, Nicolae Tautu, Eugen Frunza, Magda Isanos, Elena Farago, Ludmila Ghitescu, Nina Cassian, Mariana Dumitrescu etc. Iata ce spune Mihaela Marinescu despre opera sa: „Muzica sa – caracterizata printr-o pregnanta inventivitate melodica si ritmica, un modalism de esenta folclorica, o polifonie densa, un travaliu componistic ce urmareste pas cu pas sensul cuvantului poetic sau actiunii dramatice – este accesibila si se adreseaza direct publicului, cu impresii si expresii muzicale elocvente”.

De remarcat in existenta acestui om este capacitatea nemaiintalnita de efort si de acomodare cu usurinta in locuri diferite, unde isi lua de fiecare data cu el si partiturile cu lucrari nefinalizate, precum si caiete speciale pentru eventuale noi compozitii. Localitati preferate pentru asa-zisa odihna erau Sinaia si Curtea de Arges. In hotelul Posada de la Curtea de Arges a inceput si a scris mai multe lucrari printre care: suita de lieduri La Fantana Mesterului Manole, pe versuri de Ludmila Ghitescu, un cor mixt pe versurile sotiei si Cantata dedicata Pitestiului pe care a terminat-o mai tarziu. Versurile au fost scrise de Ludmila Ghitescu si Nicolae Udristeanu. Pregatirea spectacolului cu lucrarea vocal-simfonica de asemenea proportii si pretentii nu era o treaba simpla si nu putea fi facuta cu improvizatii. Pitestiul nu avea orchestra simfonica si nici cantareti de muzica culta. In dorinta lui nestirbita de a dovedi iubirea fata de orasul originii sale, Emil s-a angajat, fara a fi solicitat de vreo autoritate, sa pregateasca, sub directa lui regie, spectacolul de la Bucuresti, fara nici un fel de recompensa, folosindu-se de relatiile lui cu lumea muzicala a Capitalei. Pregatirea spectacolului a durat aproape doua luni si acesta a fost de inalta tinuta. La Casa Sindicatelor din Pitesti, sub bagheta lui Emil, a fost prezentata Cantata, in care s-au produs actori ai Operei Romane, in frunte cu cantaretul Pompei Harasteanu. Ecoul acestei festivitati a fost consemnat larg in presa vremii (1988).

Personal nu detin toate datele despre opera complexa a compozitorului, insa sunt destule lucrari intrate in circuitul formatiilor muzicale de profil. In productia poemelor corale pot fi mentionate: Nunta Zamfirei, Acuarela marina, Colinda uitata, Invocatie, Fantani si stele, Culoarea din aripa, ciclurile de lieduri etc.

Nu se poate trece peste momentele in care compozitorul a atacat compozitii de inalta dificultate, realizand cu succes opere inspirate din zbuciumata istorie a poporului nostru si anume: in 1964, opera lirica Ecaterina Teodoroiu, continuata cu opera-balada Penes Curcanul, iar in anii ’80 compozitorul reuseste transpunerea muzicala a doua dintre cele mai cunoscute piese ale dramaturgiei romanesti, D’ale carnavalului, de I.L. Caragiale, si Steaua fara nume, de Mihail Sebastian.

In esenta, se poate concluziona ca intreaga viata a talentatului compozitor Emil Lerescu, plecat in lumea umbrelor in 2005, poate fi rezumata la munca pasionata, fara preget, pentru a scoate din cotidianul anost frumosul serafic al muzicii.

Emil ar fi dorit ca in Cimitirul Sf. Gheorghe din Pitesti sa ramana pentru eternitate. In 1983 a stat o vara intreaga in cimitir, unde a supravegheat muncitorii angajati la aranjarea locului de veci, o cripta cu trei locuri distincte, doua ocupate de parinti, iar al treilea rezervat compozitorului. Locul era imprejmuit cu un gard din fier forjat, iar in interior Emil montase un monument (cruce) din marmura neagra, inalt de peste trei metri. In 2000, persoane neidentificate au devalizat locul si au furat gardul din fier forjat. Am sesizat, atat eu, cat si Emil, conducerea cimitirului si Politia, dar nu s-a rezolvat nimic. Familia, dezgustata de acest act de vandalism, a hotarat sa-l inhumeze la Bucuresti. Dar Emil ramane cu sufletul la Pitesti, locul pe care l-a iubit fara rezerve. (Mihai Ghitescu, revista Arges, 2007) 

Comentarii Emil Lerescu