Festivalul de jazz de la Garana 2008

Garana e o mica asezare montana, la vreo 40 de kilometri de Resita. Pana in Semenic mai e doar o aruncatura de bat. Localitatea e, de 12 ani, gazda unui festival international de jazz.

La inceput mic si intim, festivalul avea loc in curtea unui han. Incet incet vestea s-a dus, a ajuns la tot mai multi iubitori de jazz, asa incat azi festivalul se desfasoara intr-un loc larg numit Poiana Lupului.

Dar popularitatea evenimentului a facut neincapator si acest spatiu. Mirosul de mici ajunge pana la scena, latratul unui teckel se amesteca cu sunetul unui saxofon si cu plansetul unui copil, iar coada la singura toaleta este, spre seara, de cateva zeci de persoane.

Nu pare asadar tocmai un loc idilic pentru jazz, dar, culmea, Poiana Lupului e arhiplina. Pe langa consumatorii de muzica, in regiune misuna tot felul de "corturari” fara nici o tangenta cu astfel de sonoritati. Locul a ajuns atat de fain incat unii vin la Garana desi nu stiu cine e Jan Garbarek sau Trilok Gurtu.

Intr-un fel Garana pateste ceea ce a patit si Vama – care astazi (spun nostalgicii) nu mai e ce-a fost. Faima are si ea un pret, care, probabil, se plateste din ce in ce mai scump. Insa Garana ramane – inca – un spatiu tentant pentru publicul de jazz., cu artistii de top pe care ii propune in fiecare an.

Aici ploaia de munte nu alunga publicul din fata scenei. Nici sonorizarea indoielnica sau lipsita de vlaga nu trimite lumea acasa, nici pauzele prea lungi intre doua recitaluri. Atmosfera e campeneasca, iar perimetrul blindat cu tarabe ce vand mici, carnati, gulas, clatite aduce foarte bine cu un targ. Consumatorii si muzica fac diferenta, fiindca la Garana se intampla doua lucruri (aproape) surprinzatoare.

In 2008 cel putin 3000 de oameni pe seara, de vineri pana duminica, au stat sa asculte muzica. Au fost atenti si s-au infruptat cu ochii inchisi din sunete de pian, saxofoane, contrabas ori chitara.

Ori faptul ca atat de multa lume vine, din toate colturile tarii, cu cortul, pentru muzica, este imbucurator. Fanii jazz-ului nu au nevoie de spectacol de lumini ori probe de acrobatie ale muzicienilor. Pentru ei tot ce conteaza e ceea ce se aude, iar gandul ca oamenii astia ar ramane reci la toate eforturile decorative ale unor Kylie Minogue ma face sa zambesc.

Crezi ca te pricepi la muzica? Rezolva testele!

Lars Danielsson a spus, dupa recitalul sau de vineri, ca locul i se pare un fel de Woodstock. Dupa recital contrabasistul s-a plimbat prin multime, a vorbit cu unii, cu altii, si-a baut relaxat berea din paharul de plastic, a dat autografe cui a dorit.

La Garana muzicienii sunt mai tangibili ca oriunde. Nu au nevoie de bodyguarzi caci arta lor nu produce fani isterici si fara discernamant. Produce insa aplauze, zambete largi si o senzatie de implinire rar intalnita la un concert.

Am vazut un saxofonist extraordinar, pe nume Charles Lloyd . Programul lui s-a potrivit perfect cu dupa-amiaza ultimei zile de festival – jazz de duminica linistita, usor toropita de caldura.
Am vazut un recital funky, viu si surprinzator, la Victor Wooten. Alaturi de grupul sau au facut cel mai energic show al intregului festival.

Mike Stern a venit cu faimosul grup Yellow Jackets – finalul festivalului a apartinut asadar fusion-ului. Era cat pe ce sa-i apartina lui Harry Tavitian, care uitase sa mai iasa de pe scena. Decalajul il iritase atat de tare pe Mike Stern incat chitaristul fusese la un pas de a parasi locul. Trebuia sa se trezeasca devreme pentru a pleca spre alt concert, iar la ora 11:30 Orient Expres inca erau pe scena. Odata ajuns in lumina reflectoarelor Stern isi revine si produce un show exploziv.

Prezentatorul Florian Lungu il numeste cel mai bun concert al actualei editii de festival.
Cu o zi inainte fostul chitarist Genesis , Steve Hackett, canta intr-o formula exotica, alaturi de grupul maghiar Djabe.

Fusion-ul livrat de acest proiect se indeparteaza de la ceea ce prezinta Djabe de obicei (programul lor de la Targu-Mures a fost diferit) dar se apropie de spatiile muzicale ale britanicului. Cu toate acestea nu Steve Hacket e seful orchestrei, ci mai degraba special guest-star-ul. Se canta o bucata Genesis din vremurile progresive ale formatiei si, la un soi de fierastraie de lemn, un imn dedicat Garanei.

Vineri ploua, dar Lars Danielsson are parte (inca) de vreme buna. E in forma, iar instrumentul sau cu coarde e completat suficient de un pian. Ramane unul din recitalurile mele favorite. De fapt subiectivul clasament arata asa:

1. Victor Wooten Group
2. Charles Lloyd
3. Lars Danielsson
4. Mike Stern cu Yellow Jackets
5. Djabe cu Steve Hackett.

A, da. Ciorba de fasole cu costita servita La Rascruci e de asemenea in top. Anul viitor gust si gulasul, am auzit ca e senzational!Ne-ntalnim la Garana in 2009!

• Vezi aici galeria foto de la festival.
• Vezi aici filmari de la festival.

tiberiu crisan, www.bestmusic.ro

Nu rata in luna iulie:
Garana Jazz Festival 2009

---

Mail multe stiri despre: recenzie  jazz