Festivalul de Jazz Garana 2009

Despre editia de anul acesta (a treisprezecea) a Festivalului de la Garana se poate scrie destul fara a vorbi nimic despre prestatia artistilor de pe scena.

Garana e un loc special, fara indoiala, iar asta-I iarta festivalului multe "pacate”. Inclusiv acela al vremii cu toane. A plouat anul trecut, norii s-au rupt si anul asta, in a doua zi de festival. Si potopul a tinut mai bine de-un ceas, udand pana la piele pe-o vreme rece consumatorii de jazz.

Dar la Garana astfel de intamplari sunt parte din cotidianul (intins pe trei zile) festivalului, astfel incat show-ul Helge Lien Trio incepe la doua dimineata, pentru a se termina la patru. Iar in fata scenei sunt adunati "supravietuitorii” furtunii, vreo 500 de oameni care au privilegiul sa participe la un show intim, acustic.

Oamenii sunt mai rabdatori la Garana. Vin de la sute de kilometri distanta, stau linistiti pe butucii din Poiana Lupului chiar si atunci cand intre doua recitaluri trece mai bine de un ceas. Festivalul a inceput cu cateva ore intarziere – curentul cade, tensiunea e instabila, iar asta da peste cap toate reglajele facute la probele de sunet. Dar – cum spuneam – nimeni nu vocifereaza, impacientatii pleaca si se intorc a doua zi, lumea se amuza la bancurile fie seci fie deocheate ale lui Mosu Florian Lungu – prezentatorul festivalului.

Publicul e ingaduitor, dar asta nu-l face si amortit. Vizita Elenei Udrea e taxata prompt de cateva sute de voci, care-o huiduie pe doamna ministru. E firesc – femeia trece fix prin fata scenei, in timpul recitalului John Abercrombie, insotita de alaiul de cameramani/fotografi. De ce trebuie sa-i deranjeze omului concertul, cand poate intra prin alta parte la masa care-i e rezervata si pazita bine de oamenii de ordine n-am inteles. Asa cum nu a inteles asta nici chitaristul american, care spune: nu stiu ce s-a intamplat, dar noi o sa cantam oricum, caci asta stim sa facem cel mai bine. Aparitia lipsita de respect a Elenei Udrea are, pe undeva, si-un avantaj: Festivalul de Jazz de la Garana e demn in sfarsit de stirile Pro TV!

Inainte cu cateva ore, hanul La Rascruce se pregateste de "vizita”. Nu se mai serveste nimic, infometatii sunt insa lasati sa se-aseze, apoi li se spune ca e inchis. O femeie matura curtea, care se goleste incet incet de ultimii clienti, in asteptarea ministrei. Insa ciorba e foarte buna, la fel si gulasul lui George Taus, omul din curtea caruia a pornit toata povesta acum treisprezece ani.

Amatorii de jazz si aer curat fiind insa mai multi decat puteau intra La Rascruce, festivalul s-a mutat in Poiana Lupului – fost teren mlastinos, prins intre-o padure si cimitirul satului. La Garana Jazz Festival s-au cocotat, pe-un drum cu serpentine printr-o padure deasa, muzicieni cu faima si har: Jan Garbarek, Stanley Jordan, Mike Stern, Jean-Luc Ponty, Nguyen Le, Miroslav Vitous, Lars Danielsson sau Charles Lloyd si mai toti jazz-istii din Romania.

Anul acesta afisul a avut cel putin cate un nume sonor/seara: Niels Peter Molvaer, John Abercrombie si Terje Rypdal. Nu s-a respectat neaparat ordinea intrarii in scena, nici ora de incepere, dar prietenul meu Iulian spunea, pe buna dreptate, ca aici nu se vine pentru o trupa sau alta. La Garana vii pentru tot festivalul.

Vii "cu catel si purcel”, vii de cand erai mic si te-aduceau parintii, poate, intre timp ai si tu copiii tai si-i aduci la Garana. Chiar daca nu auzi cel mai bun sunet de concert, chiar daca, atunci cand sorbi mai cu nesat din sunetele venite dinspre scena timpanele-ti sunt zgariate de un "Marius, mama, hai ca a venit mancareeea”.

Bei un vin fiert, mananci cam tot ce poti manca la o serbare campeneasca, parul iti prinde mirosul fumului de gratar, la "The Black Dog Cafe” bei o cafea la ibric de exceptie si iti lasi banii la vanzatorii de discuri grozave.

Pan-aici insa, primul contact cu locul se petrece la hotel. Sper sa scrieti bine de noi – spune receptionera in timp ce-mi ia banii de cazare pe patru nopti, desi vreau sa stau doar trei. "Profitam si noi acum, cat e festivalul, dar nu facem ca altii, care-au marit preturile in perioada asta.” Micul dejun intra in pret si-mi aminteste de meniul sarac al hotelurilor de-acum douazeci de ani – o jumatate de rosie, o bucatica de branza cat o cutie de chibrituri si altele asemenea. Cafeaua se comanda separat, la fel si laptele. Altfel, oamenii sunt draguti, camerele – curate, apa – calda la baie si, culmea, au la Hotel Claris ... digestiv Unicum!

Spuneam ca se poate vorbi despre Garana fara nici o vorba despre muzica. Aproape-am reusit, dar inchei amintind de spectaculosul recital Trigon (trupa moldoveneasca, inventiva si efervescenta).

Ma mai declar impresionat de etericul trompetist Niels Peter Molvaer, care poate duce jazz-ul pana-n urechile consumatorilor de muzica electronica si sunt surprins placut de coerenta trio-ului condus de percutionistul Misi Farkas. As fi vrut sa vad Nik Bartsch Trio din prima seara, dar drumul lung ma trimite dupa Terje Rypdal direct la culcare...

Voi ajunge insa mai repede si mai odihnit la Garana 2010, cand in spatele scenei se va fi construit un restaurant si cabine pentru artisti, iar gratarele cu mici/peste/frigarui vor fi mutate – sper – in spate de tot, lasand loc mai mult unei combinatii ce da dependenta: jazz si aer tare de munte.

Vezi aici toate pozele de la Garana.

---

Mail multe stiri despre: jazz  cronici  garana  garana jazz