Grigore Lese

Plec in vacanta in cateva zile, si, cat timp mai raman in Bucuresti, pot sa vad un ultim concert pe 2008. Cu ce concert merita sa inchei anul – asta era provocarea pe care mi-o lansam, in ultimele zile ale (pre)plinului 2008.

Sigur, toate spectacolele mari au trecut, asa ca, pe ultima suta de metri oferta e limitata. Provocarea pare insa cu atat mai interesanta – ce grup/artist roman ar putea fi suficient de atragator pentru a pune punct, prin show-ul sau, interminabilei serii de concerte ale acestui an?

Crezi ca te pricepi la muzica? Rezolva testele!

Nu apuc sa iau hotararea finala si, mai mult din intamplare, ajung, luat pe sus, la Ateneul Roman. Acolo performeaza, pe 21 decembrie, Ultimii Rapsozi si Grigore Lese. Finalul de an e complet atipic – nu aleg nici rock, nici indie, nici electro. Nu aleg nimic din ce se intampla saptamana de saptamana in cluburile capitalei, ci ma las "ales" printre privilegiatii care asista la un spectacol de … folclor.

Uit de partea de visuals, de sonorizare, de jocul scena, de atitudine, pe scurt – de lucrurile care se urmaresc de regula la un concert pop. Raman concentrat pe muzica si pe felul in care e ea interpretata.

Departe de playlisturile tuturor posturilor de radio comerciale, la secole distanta de amagitorul videoclip, departe chiar si de ceea ce televiziunile prezinta in mod regulat ca fiind folclor, concertul Ultimilor Rapsozi e un soc cultural.

Pentru urbanii invadati zilnic cu sunete lipicioase si imagini perfecte, intalnirea cu batranii cantareti veniti din toate colturile tarii pe scena Ateneului poate fi o experienta cu adevarat naucitoare.

Oamenii coborati din munti, cu fluierul la chimir ori lipoveni imbracati in straie de sarbatoare canta cu atata pricepere si suflet, incat te simti fermecat pe loc. Chiar daca nu le intelegi intotdeauna graiul, chiar daca nu ai mai auzit asemenea ritmuri, chiar daca n-ai habar ce e muzica polifonica, aromanii farseroti din Cogealac ori Banda lui Alita Pitigoi din Targu Carbunesti iti merg direct la suflet.

Oamenii adunati de Grigore Lese si ICR la Ateneul Roman sunt atat de cuceritori fiindca muzia lor e sincera si autentica. Tiganul turc din Campulung Moldovenesc Zaim Petru si Nicolae Pitis din Lapus nu canta pentru faima. Probabil ca nu au visat sa ajunga in vreun top, nici sa aiba un manager care sa se ocupe de toate concertele lor.

Ultimii Rapsozi si-au mostenit cantecele si le duc mai departe pentru ca asta e menirea lor, pentru ca asta stiu ei sa faca. N-au ajuns la muzica prin scoli inalte, dar, cu toate astea au fost vrednici destul sa cante la vioara, harmosca sau tambal tocmai pe scena Ateneului Roman. Pentru ca toti acesti oameni au muzica in sange si sunt atat de curati incat conving pe oricine – dovada sta in aplauzele intense si prelungi ale publicului.

Sunt convins ca ultimii rapsozi nu s-au inteles sa continue in foaierul Ateneului dupa incheierea programului, insa nu se pot opri. Asa incat toba, scripca, acordeonul si chitara prind in mrejele lor spectatorii ale caror fete s-au luminat de bucurie si, printre coloane impozante, artistii ies incet dar cantand cu foc, inconjurati de spectatori norocosi.

In 21 decembrie am fost un mare norocos. Am descoperit in doua ore, mai multe comori decat am aflat tot anul. Atunci muzica m-a infiorat asa cum nu imi amintesc sa ma fi infiorat pana atunci.

Si, desi inca astept cu sufletul la gura o multime de artisti straini, pe 21 decembrie am primit o lectie din care-am invatat ca nu trebuie decat sa caut mai atent in propria mea ograda. Aici, la cateva ceasuri de mers cu trenul mai traiesc oameni pentru care muzica nu e nici afacere, nici stralucire, nici pacaleala.

Pentru aromanii farseroti din Cogealac, ucrainenii de pe Tisa, Zaim Petru, Banda lui Alita Pitigoi, grupul Landas din Sarichioi, Nicolae Pitis, Ion Pop a lui Grigore ori Doina Lavric si Zamfira Muresan muzica e in primul rand o mostenire ce trebuie ingrijita si purtata mai departe.

Ma-nclin in fata lor, si-n fata gazdei acelei seri – Grigore Lese.

Pentru poze de la concert, click pe imagini:

tiberiu crisan, bestmusic.ro

Mail multe stiri despre: recenzie  muzica lautareasca