BestMusic.ro va propune o cronica mai putin obisnuita a concertului Jean-Michel Jarre. Publicam in cele ce urmeaza impresiile pline de emotie ale unui spectator, exact asa cum ne-au fost ele transmise. II multumim pentru amabilitate si va lasam cu randurile lui Dragos Frangu.
Nu stiu cum sa incep... Este ora 1 noaptea si imi este greu sa-mi adun ideile, imi rasuna in minte non-stop muzica lui Jarre... Eram un pusti cand ma ascundeam cu radiocasetofonul lui Tata in ultima camera, cu antena data in cine stie ce directie, si asteptam "si acum, canalul din dreapta" in speranta ca voi prinde undele stereofonice...
Si apoi inregistram pe casete AgfaChrom (daca eram norocos) Jarre, Vangelis, Isao Tomita si alti monstrii sacri ai genului... Cine are o anumita varsta stie ce zic... Ei bine, nu credeam sau nu speram ca vreodata sa il vad pe viu pe Jean-Michel. Pentru mine acest concert a fost cu totul special.
Zilele ce vin implinesc 37 de ani. A fost cel mai frumos cadou pe care il puteam primi de ziua mea! Dar va zic inca o data, nu (mai) speram sa pot sa il vad pe Jarre in carne si oase. Am crescut cu muzica lui, am trait fiecare album...
Chiar dupa concert i-am scris unui foarte bun prieten care acum traieste in Canada. Stiu ca si el, ca si mine, "traia" Jarre. Imi aduc aminte cum am fugit amandoi de la liceu, fiecare la casa lui, am scos boxele pe geam si am pus "Rendez-Vous" sa rasune strada, in memoria astronautilor pieriti in catastrofa navetei Challenger.
Din pacate pentru multi a fost altceva... Lumea nu a inteles de ce concertul s-a terminat dupa nici 1 ora... Pentru ca lumea nu a inteles la ce concert a venit... Sunt convins ca multi au fost dezamagiti ca nu au vazut lasere, lumini, si tot ce se asteptau de la Jarre.
Lumea nu a inteles proiectul "Oxygene: Live in your LivingRoom" cum l-a denumit Jarre cand a scos si DVD-ul cu acelasi nume. El a dorit o altfel de apropiere cu publicul, a dorit ca muzica lui sa fie asa cum a gandit-o acum mai bine de 30 de ani, iar spectatorii, putini la numar, sa o simta asa cum o simte el de fiecare data.
Publicul nu a inteles ca a avut privilegiul de a fi printre cei "alesi" de Jarre sa traiasca Oxygene. Lumea nu a inteles ca momentul a fost unic, in a-l vedea pe Jarre cantand pe sculele anilor '70 (ba chiar una dintre scule are mai bine de 50, aproape 60 de ani!).
Sintetizatoare analogice, nici un computer, sunet scos din bobine, lampi si alte componente "primare"... Sequencer cu banda, fiecare sunet fiind inregistrat pe banda si tinand 7 secunde... Dezacorduri inerente unor astfel de scule atemporale, peste care a trecut cu nosalanta care il caracterizeaza permanent.
Pentru mine insa, si pentru multi (sper foarte multi), a fost ceva cu totul special, o reprezentatie de arta muzicala la cel mai inalt nivel. Am trait muzica, am plans, am ras impreuna cu sunetele magice, m-am bucurat de fiecare nota, de fiecare sunet, de fiecare moment.Poate multi dintre cei tineri (dar nu numai ei) vor rade de ce am scris... Treaba lor. Dar in seara asta magica, visul unui baietel de 8-9 ani s-a implinit...
Merci, Jean-Michel, d'une respiration d'Oxygene!
Dragos Frangu