BestMusic.ro » Johnny Raducanu » Doliu in lumea muzicii: a murit Johnny Raducanu

Doliu in lumea muzicii: a murit Johnny Raducanu

Doliu in lumea muzicii: a murit Johnny Raducanu

Lumea muzicii romanesti este din nou in doliu. Cel mai cunoscut interpret de jazz din tara, Johnny Raducanu, a decedat in cursul diminetii de luni, 19 septembrie, la varsta de 79 de ani.

Decesul lui Johnny Raducanu (Mr Jazz) a fost confirmat de directorul Teatrului National din Bucuresti, Ion Caramitru.

`A murit muzicianul Johnny Raducanu! Dumnezeu sa il odihneasca! La Teatrul National ii incanta pe spectatori cu muzica sa in spectacolul `Dialoguri si fantezii in jazz` avandu-l ca partener pe Ion Caramitru!`, este mesajul postat pe site-ul Teatrului National.

Johnny Raducanu a murit din cauza unui stop cardio-respirator, informeaza Antena 3. Muzicianul a fost operat de urgenta la inceputul anului.

Johnny Raducanu, pe numele adevarat Raducan Cretu, s-a nascut la 1 decembrie 1931, in Braila, intr-o familie cu un bogat trecut muzical. Muzicianul a facut studii muzicale la Iasi si Cluj, apoi a studiat la Conservatorul "Ciprian Porumbescu" din Bucuresti, clasa contrabas.

De-a lungul carierei sale, Johnny Raducanu a lansat peste zece albume. Printre acestea, amintim: "Jazz Trio", "Jazz in tara mea", "Jazz Antifanariot" si "Jazz blestemat". Johnny Raducanu a colaborat cu trompetistul Art Farmer, trombonistul Slide Hampton, pianistii Friedrich Gulda si Guido Manussardi.

Citeste si biografie Johnny Raducanu


Asculta operele muzicale ale lui Johnny Raducanu






Mai multe stiri despre: decese  decese 2011  moarte johnny raducanu  deces johnny raducanu 
Publicat pe 19 Septembrie 2011 , de BestMusic.ro

Adauga un comentariu