Lord - Jon Lord Am intrat in Noiembrie si din nou o luna plina de concerte, devine deja problematic ce sa alegi si peste ce sa sari. In unele cazuri insa decizia e luata imediat ce auzi numele artistului sau trupei, iar Jon Lord intra in aceasta categorie.
Jon Lord – toata lumea stie cine este Jon Lord, "regele claviaturilor", membru fondator al Deep Purple si muzician de prim rang inca din ’68, pe cont propriu, membru in diverse trupe (pe langa Deep Purple ar mai fi Whitesnake, Paice, Ashton & Lord, The Artwoods and Flower Pot Men) sau in colaborari cu alte nume mari (vezi Graham Bonnet).
Crezi ca te pricepi la muzica? Rezolva testele!
Dupa cum recunostea aseara, Lord si-a impartit mereu cariera intre cele doua mari iubiri ale vietii sale: muzica rock si muzica simfonica, iar concertele sale din ultimul timp, intre care si cel de ieri de la Sala Palatului, vin sa scoata in valoare echilibrul pe care l-a stabilit Lord intre ele.
Impreuna cu Steve Balsamo, Kasia Laska si Orchestra Filarmonica din Ruse dirijata de Naiden Teodorov Jon Lord a prezentat unui public deloc numeros, insa foarte entuziast un spectacol din doua parti: mai intai concertul pentru formatie si orchestra din 1969, apoi o serie de piese proprii sau din repertoriul Deep Purple transpuse pentru formatie si orchestra.
Concertul a inceput cu o confruntare intre orchestra si formatie, fiecare revendicandu-si suprematia, in partea a doua au inceput sa se impace, lin si diafan la inceput, pentru ca in partea a treia sa ajunga la o armonie de sunete, un joc intre cele doua tabere de pe scena, un solo de baterie preluat de orchestra, care vine acum si se aseaza la dispozitia formatiei cu intreaga sa armata de alamuri, viori si percutionisti.
In a doua jumatate a spectacolului Lord ne-a luat de mana pentru cateva salturi in timp, intre piese celebre - Wait a While, Pictured Within, The Telemann Experiment, Gigue, ca sa numesc cateva, pentru ca in final sa ne bucuram de Soldier of Fortune si Child in Time.
Am simtit ca orchestra a adus de cele mai multe ori un plus de energie si vigoare acestor melodii, am fost insa usor dezamagaita de partea vocala, dar poate si pentru ca termenul de comparatie este puternica voce a lui Ian Gillan.
Una peste alta un concert frumos cu aplauze la scena deschisa, aplauze pentru tot ce a insemnat Jon Lord si muzica sa de-a lungul anilor.
Cronica de Oana Muntean pentru BestMusic.ro. Fotografii de Vlad Piriu
Eurovision 2012: vezi reprezentatiile din finala
Cat de multe stii despre istoria concursului Eurovision?
Cantarete romance care au pozat nud. Care arata cel mai bine? (poze)
hqocta
Concertul foarte bun. Din pacate conditiile din Sala Palatului foarte proaste. Rezonanta salii foarte proasta, echipa tehnica de asemenea. Luminile puse in ochiispectatorilor foarte deranjante. Pacat de artisti de mare nivel, asistati de o echipa de DJ de discoteca de provincie.
09.11.2009 07:49
Reply