BestMusic.ro » Junky » Biografie Junky

Biografie Junky

Junky

Junky a lansat piesa Stai Chill, primul single dintr-o serie de trei care promoveaza albumul sau de debut.

Versurile au fost scrise de el, muzica: Grasu XXL, mix si master: Grasu XXL @ Okapi Studio.

Premiera a fost pe site-ul oficial JunkyMusic.com (de unde piesa poate fi descarcata gratuit).

La noul album a colaborat cu Grasu XXL, Maximilian, Motzu, Aforic si multi alti invitati surpriza, pe care ii va dezvalui pe parcurs.

Pe numele sau real Doru Grigore, Junky face parte din noul val de artisti din hip-hop-ul romanesc. Pasionat de mic de acest stil muzical, el a crescut cu muzica celor de la Naughty By Nature, Gangstarr, Ice-T, LL Cool J, Snoop Dogg, Tupac, Notorious BIG, Warren G, NWA, Michael Jackson etc.

Prima sa aparitie a fost pe compilatia `Vocabule` scoasa in 2006 de Rebel Music. Propunerea a venit din partea lui Bitza si Gianiny Munteanu (fondator Rebel Music), care au ascultat un demo trimis de Junky si l-au sunat imediat pentru a se intalni.

La doar un an mai tarziu s-a lansat si `Vocabule 2`, a doua compilatie pe care a fost invitat. In aceeasi perioada a inceput sa il insoteasca in concerte pe Bitza (ca MC).

In vara 2007 a inceput sa organizeze concerte pentru campania umanitara `Merita o viata`, din motive personale (sora sa era bolnava de leucemie).

Dupa un an a lansat piesa `Jurnalul unui muritor`, simultan cu blogul care poarta acelasi nume (JurnalulUnuiMuritor.ro).

In toamna 2009 apare cu piesa "Studentu`" pe mixtapeul `Ap 71` produs de Agresiv, iar in aceeasi perioada inceteaza colaborarea cu Bitza si se concentreaza pe albumul sau de debut.