Album Madonna Confessions on a Dance Floor

O stiti cu totii pe aceasta doamna. In tineretea ei a inflamat imaginatia unei insemnate parti masculine a planetei.

Cand a mai crescut, a lovit-o religiozitatea iar, mai nou, are ca hobby infierea copiilor africani napastuiti de soarta. Se poarta copiii la Hollywood, ce sa-i faci...

Madonna a suferit, de-a lungul carierei sale, atat de multe schimbari de imagine, atatea transformari, incat ajungi sa te intrebi daca artista e intr-o perpetua cautare a identitatii artistice sau a dorit sa dea un nou sens termenului de „complexitate”.

La varsta la care alte femei sunt bunici, Madonna se zbantuie pe „dancefloor” in costum de baie – nu arata rau, insa nu te poti abtine sa nu intrebi daca nu cumva a dorit un pic cam mult de la viata...

La urma urmei, un artist e mare si daca stie cand sa se retraga; sintagma „in plina glorie” are un talc al ei.

Acest al nu-mai-stiu-al-catelea album al divei pop mixeaza elemente de pop, disco si electro, imbracate intr-o solida ambianta de dance.

Totul e facut pentru a te determina sa-ti misti fundul de pe canapea si sa nu te opresti pana dimineata. „Hung Up”, primul single al albumului, se ajuta in misiunea sa de a innebuni masele de un fragment ABBA – metoda pentru care, personal, n-am nici un fel de respect.

Prefer, in orice moment, originalul. “I searched my whole life/ to find the secret/ but all I did was open up my eyes” reclama artista pe „Get together”. Cam putin, as zice, la cata munca s-a depus...

”Sorry” e o piesa placuta, in care tema de voce ajuta melodia sa ramana interesanta; pacat de nefericita idee de a spune „sorry” in nu stiu cate limbi, idee banala si infantila.

„Future lovers” e penibila, atat ca text cat si ca melodie: Madonna se lalaie de-a dreptul pe acest track de umplutura. „I love New York” continua penibilitatile, cu versuri demne de nivelul de engleza de clasa a 3-a, dintr-un sat siberian.

Vocea se destrabaleaza in vocalize fara cap si coada care strica ritmul, alminteri, indracit al piesei. „Let it will be” are un instrumental mai interesant, cu un ritm un pic mai discret, insa nu indeajuns de distinct pentru a atrage atentia. Despre versuri, mai bine nu mai spun nimic...

”Forbidden love” ne intoarce in anii ’80, un teritoriu unde vocea Madonnei se descurca mult mai bine – piesa e aproape o redescoperire a stilului clasic Madonna. Doar „aproape”, pentru ca efectele aplicate pe voci strica oarecum aceasta atmosfera. „Jump”, un alt single, e o piesa reusita – un dance antrenant cu o voce construita frumos, fara prea multe briz-briz-uri.

„How high” are, in sfarsit, un text mai bun. E chiar un moment de sinceritate neasteptat – „I spent my whole life wanting to be talked about/ I did it, just about everything to see my name in lights” – care lasa in urma melodia in sine, nu prea grozava.

 „Isaac” e o piesa de un plictis absolut, poate si datorita incantatiilor adormitoare in ebraica; este piesa prin care artista isi afirma atasamentul fata de Kabbala si admiratia fata de poporul evreu. Daca aceasta admiratie face parte tot dintr-o moda sau e sincera, iata o intrebare la care n-an de gand sa caut raspuns.

„Push” se misca bine la refren, cu loop-urile sale inversate, insa e enervanta pe strofa, cu aglomerarile verbale nespecifice Madonnei. „Like it or not” incheie acest album, cu un instrumental groovy, balansat, ritmat, dar cu un text de un hilar irezistibil: „life is a paradox/ and it doesn’t make much sense/ you can’t have the femme without the fatale/ please don’t take no offence”...

Ei bine, daca ne roaga Madonna, sa nu ne ofensam, insa sa nici nu ne urcam pe mese fara motiv.

Bataial....aaa...asta...auditie placuta!

cronica de Mihnea Blidariu