BestMusic.ro » Madonna » Madonna, huiduita la Bucuresti, scrie presa straina

Madonna, huiduita la Bucuresti, scrie presa straina

Madonna, huiduita la Bucuresti, scrie presa straina

Agentiile de presa si site-urile de stiri din afara au scris despre concertul Madonnei la Bucuresti. Toate au titrat ca diva a fost huiduita de public, in momentul in care a vorbit despre discriminarea rromilor in Europa de Est. Despre show si prestatia cantaretei abia daca s-a amintit.

Associated Press a alocat un spatiu destul de mare evenimentului. Agentia scrie ca la inceputul show-ului, fanii au aplaudat-o si au aclamat-o pe Madonna, insa lucrurile s-au schimbat cand artista a amintit despre discriminarea tiganilor.

Spectatorii au considerat ca gestul ei a fost fals, in timp ce Damian Draghici a evidentiat o contradictie in atitudinea oamenilor:

Romanii se uita la telenovele cu tigani, le place muzica tiganeasca si merg la concertele tiganilor, a spus liderul trupei Damian & Brothers.

AP noteaza ca pe teritoriul Romaniei traiesc in jur de doua milioane de rromi, desi datele oficiale indica numai 500.000.

Vezi poze concert Madonna la Bucuresti


Pe de alta parte, publicistul Madonnei, Liz Rosenberg, sustine ca aceasta a fost, deopotriva, aclamata si huiduita:

Madonna a fost in turneu cu o trupa minunata de rromi, care au instiintat-o despre discriminarea lor in mai multe tari, asa ca s-a simtit nevoita sa faca o scurta declaratie. Nu va preciza nimic in plus.

Fox News si Yahoo News au preluat intreg articolul agentiei de presa Associated Press, in timp ce Sky News noteaza ca rromii sunt in mare parte analfabeti si ca reprezinta minoritatea cea mai dezavantajata din punct de vedere economic si social din Romania.

E Online scrie ca Madonna nu e genul de persoana care sa-si tina gura si asta a generat huiduielile de la Bucuresti.

Site-ul TMZ.com, scrie, cu un aer ironic, ca Madonna n-a clintit o geana la huiduielile publicului si ca, dupa discurs se aude cum spune `God dammit`. De asemenea, tmz tine sa mentioneze cum se pronunta Bucharest: ` booooo′k rest′`.

Celebrul blogger Perez Hilton n-a ratat momentul prielnic unor parerei personale si sugereaza ca, desi fanii ar fi pupat pamantul pe care a calcat indragita cantareata, acestia nu sunt deschisi la minte (`free thinking`) ca Madonna. Iata si fraza originala:

One day, free thinking people like our Madge will say things like that and it will be received warmly and with enthusiasm. We hope to see that day come sooner rather than later.

La concertul de pe 26 august, din parcul Izvor, Madonna a tinut un scurt discurs despre tolerarea rromilor. `Am fost atenta la stiri si mi-a fost atrasa atentia ca in estul Europei exista multa discriminare impotriva tiganilor. Este trist, pentru ca nu credem ca trebuie sa existe discriminare impotriva cuiva. Credem in libertate si in drepturi egale pentru toata lumea.Corect? Tigani, homosexuali, oameni diferiti, toti sunt egali si trebuie sa fie tratati cu respect, bine? Sa nu uitam asta.`

Vezi poze concert Madonna la Bucuresti

Nota. Daca ai fost la concert si ai facut poze pe care vrei sa le arati si altora, le poti uploada in Fanclubul Madonnei.

Bestmusic




Mai multe stiri despre: rasism  concert Madonna Bucuresti  huiduieli  discriminarea tiganilor 
Publicat pe 28 August 2009 , de Laura Galan

Adauga un comentariu