BestMusic.ro » Maria Dragomiroiu » Biografie Maria Dragomiroiu

Biografie Maria Dragomiroiu

Maria Dragomiroiu

Maria Dragomiroiu, cantareata de muzica populara, s-a nascut pe 11 iulie 1955 in comuna Ionesti, satul Marcea din judetul Valcea.

Numai pe munca, respect, talent si modestie cineva isi poate cladi un nume ca ce al Mariei Dragomiroiu.

Pentru Maria, calitatea conteaza, nu cantitatea. De aceea, niciodata nu s-a gandit sa scoata zeci de albume doar de dragul de a fi in pas cu alti colegi de breasla.

`Marii artisti au trait si cu un singur cantec`, spunea Maria Dragomiroiu.

Exista artisti care ajung pe scena ca urmare a unui vis vechi ce le-a incordat toata fiinta an si an. In mintea si sufletul lor a incoltit dorinta de a se afla sub lumina reflectoarelor si de a bucura spectatorii si s-au straduit, canalizand tot zbuciumul lor spre aceasta reusita in lumea scenei.

Un astfel de artist care a visat frumos, si pana la urma visul a devenit arta, este Maria Dragomiroiu, femeia plina de sensibilitate si sufletism. De mica a plecat de sub aripa duioasa a mamei ei, femeie ambitioasa si de nadejde, a coborat din satul ei aflat pe dealurile blande ale Valcei si a urmat scoala in Bucuresti locuind la o matusa.

Maria Dragomiroiu s-a inscris la un liceu unde invatau feciori de stabi, traitori in cartierele cu staif ale Dorobantilor. Puiul de taran a reusit cu firea ei luminoasa sa-i cucereasca pe colegii veniti din protipendada comunista si n-a fost impovarata mai deloc de complexele copilului care asculta muzica la difuzorul prins intr-un cui in peretele casei taranesti.

Maria Dragomiroiu venea de cu zori la scoala, ca sa cante in clasa inca nepopulata de elevi. Fredona atat de frumos cantul popular incat primea si aplauze in scoala inca pustie in primele ore ale zorilor. O aplauda femeia de serviciu care se sprijinea in matura, vrajita de glasul micii oltence.

S-a inscris ambitioasa Maria Dragomiroiu, eleva de la Liceul "Caragiale" la concursul "Floarea din gradina". A trecut primele etape eliminatorii cu note maxime insa la ultima etapa juriul a ezitat sa-i decerneze trofeul spunand ca glasul sau seamana cu al Mariei Tanase.

Maria Dragomiroiu le-a iubit teribil pe cele doua uriase Marii: Maria Lataretu si Maria Tanase, dar nici un moment nu si-a pus in gand sa le imite. Iar cariera ei superba de mai tarziu a aratat ca ea este Maria Dragomiroiu. Unica Maria Dragomiroiu. Pana la urma juriul i-a dat si la ultimul concurs nota 10 si Maria a plecat plangand de fericire cu trofeul "Floarea din gradina", facandu-i pe razgaiatii colegi de liceu s-o numeasca "floricica noastra".

Nasa copiilor ei, superba cantareata Ileana Sararoiu, a sustinut-o si i-a dirijat pasii, iar ambitia fetitei de taran s-a implinit si Maria Dragomiroiu este marea artista a cantului popular romanesc.

A visat, si-a fortat destinul sa-i puna in lucrare visul. Maria Dragomiroiu nu uita niciodata casa batraneasca din satul valcean unde asculta folclor la difuzorul din perete si atunci cand simte nevoia sa capete putere din radacinile ei definitiv ramase in pamantul satului natal da o fuga in Valcea, matura frunzele din ograda parinteasca si deretica prin odaile copilariei unde duhul mamei se regaseste in fiecare colt, umpland-o de tarie si azi cand este celebra, scrie pe siteul artistei.

Comentarii Maria Dragomiroiu