Pentru context, trebuie sa spunem ca zilele astea in Chicago are loc o greva a profesorilor. Liderii sindicali cer salarii mai mari si anularea unor schimbari planificate pentru asigurarile de sanatate. In tot valul de proteste care a cuprins orasul, mesajul unui singur protestatar a iesit in evidenta: profesorul de matematica Mike Konkoleski l-a acuzat pe primarul din Chicago, Rahm Emanuel, ca ar fi fan Nickelback.
Pancarta scrisa de mana a facut instant senzatie pe internet, reusind sa aduca protestul din Chicago in atentia lumii intregi. Amuzant este ca, in ciuda revendicarilor mult mai serioase facute de catre sindicatele din invatamant, primarul Rahm Emanuel a gasit de cuviinta sa raspunda tocmai la aceasta acuzatie a lui Konkoleski.
La urma urmei pare de inteles - nimeni nu si-ar dori sa-si compromita imaginea chiar intr-un asemenea hal. Spre usurarea tuturor, raspunsul primit de la purtatoarea de cuvant a primarului la intrebarea "Asculta Rahm Emanuel muzica Nickelback in timpul liber?" a fost, scurt si fara echivoc, "Nu".
Insa Mike Konkoleski nu se va opri aici. Hotarat sa demaste tabieturile muzicale ale primarului, profesorul de matematica a venit cu o noua acuzatie, poate chiar mai grava decat prima: daca nu asculta Nickelback, atunci este evident ca primarul din Chicago asculta Creed!
via Music Feeds
Mai multe stiri despre: inedit funny Publicat pe 13 Septembrie 2012 de BestMusic.ro
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul BestMusic și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: BestMusic Newsletter