De cînd te-am văzut ai fost un semn de-ntrebare, Cu ochii tăi mari, cu rîsul tău de copil... Mă-ntreb şi acum cînd plouă şi cînd e soare În privirea ta de-argint... Vino la mine devreme, De cîte ori mai ai vreme, Doar părul să-ţi văd lîngă geam, De foc, la răsărit... Aş vrea să încerc puterea ta de abstracţie Acum, cînd te uiţi de la fereastra mea, Aştept să observi, dar nu observ nici o reacţie Fiindcă tu nu vrei deloc... Nici nu te-ntorci către mine, Iar eu nu prea mai văd bine: Doar părul îl simt lîngă geam, Te rog să nu te mişti ! Nu mă uita, la plecare, Semnul meu drag de-ntrebare, Si lasă-ţi, din păr, lîngă geam, Un fir de-aur curat...