BestMusic.ro » Omul Cu Sobolani (OCS) »   Omul cu Sobolani  Acoustic Special Showcase  

  Omul cu Sobolani  Acoustic Special Showcase  

  Omul cu Sobolani  Acoustic Special Showcase  

BT Live Limited Edition continua pe 21 noiembrie cu un show acustic sustinut de Omul cu Sobolani. Sezonul BT Live 2019-2020 reuneste un numar de 4 showcase-uri care surprind trupele protagoniste intr-o lumina mai putin obisnuita, o editie limitata ce pune nume sonore ale scenei muzicale romanesti intr-o noua lumina.

Artistii cooptati in seria BT Live Limited Edition sunt o parte dintre cei care au introdus si conturat curentul alternative rock in peisajul sonor romanesc in perioada anilor 2000 si care nu inceteaza sa se reinventeze si sa cucereasca noi si noi valuri de ascultatori.

Infiintata in 1997, Omul cu Sobolani avea sa devina emblema unei generatii nonconformiste si sa schiteze primele directii ale culturii underground din Romania, alaturi de alti cativa pioneri ai curentului alternativ, abordand un stil care se detasa vehement de mainstream-ul autohton, dar si de conceptul de muzica rock de la acea vreme.

Aflati in plin turneu national de promovarea a noului album intitulat "Fabrica de Papusi”, Omul cu Sobolani face o escala in Club Control si aduce, in premiera in fata publicului bucurestean, un performance cu care fanii nu sunt deloc familiari: un show acustic.

Timp de 22 de ani marcati de o intensa activitate concertistica si prin toate cele 8 albume de studio, Omul cu Sobolani ne-a obisnuit cu riff-uri de chitara alerte, beat-uri energizante de tobe si bas si un ritm cadentat de timbrul vocal al solistului Dan Amariei.

Pentru BT Live Limited Edition, OCS ne pregatesc un concert cu mai putin distors, un performance in care dialogul dintre artistii de pe scena prinde glas, in care publicul devine parte din spectacol, un show in care chitara acustica e pusa la loc de cinste.

Setlist-ul concertului ne va purta printre single-urile proaspat lansate, dar si printre piesele de pe primele albume, cele care i-au consacrat, cele care i-au adus in casele noastre prin canale muzicale precum Atomic TV sau MTv Romania si care ne-au oferit un soundtrack uptempo, cu versuri care te scufundau in realitatea inconfortabila a peisajului autohton, dar care reuseau sa te binedispuna prin modul in care se abordau situatiile din punct de vedere liric si muzical.

In toti acesti ani, Omul cu Sobolani a luat pulsul societatii si a descris secvente ale existentei noastre in contextul national, incarcandu-se cu doza necesara de sarcasm pentru a duce povestea mai departe si nu s-a dezmintit de acest obicei nici pe cel mai recent album Fabrica de Papusi cunoscut deja datorita unor single-uri precum Caprioara Acerba, Oglinzi, Binili Invinge, Vorbesti In Somn, Iepurele Ateu si Proasta Testoasa.

www.facebook.com/omulcusobolanii

www.youtube.com/user/OCSoficial/videos

Open doors: 20:30h

Show: 21.00h

Intrare: 35 RON

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Diverta, Carturesti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Casa de Balet si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara si in seara evenimentului, la intrarea in Club Control (Str. C-tin Mille, nr.4, Bucuresti) in limita spatiului disponibil.

Toti platitorii de bilete vor putea participa, in seara concertului, la tombola Lucky BT Live, care are ca premiu o chitara.

Detaliile despre tombola vor fi anuntate la intrarea in sala de concert si pe event: www.facebook.com/events/417963768842037/

Dovedind ca are cea mai dinamica si non-conformista abordare de pe piata bancara, Banca Transilvania a sprijinit cultura alternativa nationala prin promovarea creatiilor muzicale din cele mai diverse genuri si a performance-urile sub umbrela BT Live.

Banca Transilvania si Control Club isi uneau fortele in toamna anului 2016 pentru a da nastere conceptului BT Live, un proiect menit sa sustina activitatea muzicienilor romani si sa aduca mai aproape de sufletul publicul autohton o serie de reprezentantii artistice memorabile.

Banca Transilvania a ajutat astfel artistii authtoni sa isi poarte muzica prin toate colturile tarii, atat prin prezenta la cele mai importante festivaluri autohtone, cat si pe calea undelor radio, dar si pe scenele cluburilor Control (Bucuresti) si Form Space (Cluj), prin initiativa BT Live care acopera o mare varietate de stiluri si stadii de notorietate artistica.

www.facebook.com/clubcontrol/

www.control-club.ro

www.facebook.com/BancaTransilvania

www.bancatransilvania.ro




Publicat pe 14 Noiembrie 2019 , de BestMusic.ro

Adauga un comentariu