Actorul si muzicianul Florian Pittis a fost internat in stare grava la Institutul Oncologic din Bucuresti. Pittis sufera de cancer la prostata si urmeaza de mai multa vreme un tratament. Saptamana trecuta, Pittis a fost internat la Institutul Fundeni pentru o serie de analize.
Medicii sustin ca familia artistului a refuzat sa fie facute publice informatii despre starea sa.
Florian Pittis, in varsta de 63 de ani, este directorul postului Radio3net.ro, apartinand Radiodifuziunii publice.
Florian Pitis s-a nascut la 4 octombrie 1943 la Bucuresti si s-a facut cunoscut ca interpret de muzica folk, actor si realizator de emisiuni radio. A colaborat pentru o perioada indelungata cu Teatrul `Lucia Sturdza Bulandra`.
In domeniul muzical a devenit cunoscut intr-un Trio cu Anda Calugareanu si Dan Tufaru, mai tarziu afirmandu-se si in cadrul cenaclului Flacara.
In perioada 1992 - 2000 a facut parte din formatia `Pasarea Colibri`, cu care a editat mai multe albume. Printre cele mai importante realizari discografice ale sale se numara `In cautarea cuibului pierdut` - 1995, `Ciripituri` - 1996, `Cantece de bivuac` - 1999.
A regizat piesele `Cainele gradinarului` si `Black and White`, iar ca actor s-a remarcat in productiile `Veronica se intoarce` - 1973, `Mama` - 1977 si `Masini`.
Publicat pe 30 Iulie 2007 de BestMusic.ro
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul BestMusic și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: BestMusic Newsletter