Pasarea Colibri - Ultima scrisoare

Versuri Pasarea Colibri - Ultima scrisoare

Sfarsitul a venit fara de veste. 
Esti fericita? Vad ca porti inel. 
Am inteles, voi trage dunga peste 
Nadejdea inutila. Fa la fel. 
 
Nu, nici un cuvant, nu-mi spune ca-i o forma. 
Cunosc insemnatatea ei deplin. 
Stiu, voi aveti in viata alta norma. 
Eu insa-n fata normei nu ma-nchin. 
 
Nu te mai cant in versuri niciodata, 
Mai mult in drumul tau nu am sa ies. 
Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovata 
Si n-am sa spun ca nu m-ai inteles. 
 
A fost desigur, numai o greseala. 
Putea sa fie mult - nimic n-a fost. 
In vesnicia mea de plictiseala 
Tot nu-mi inchipui ca puneai vreun rost. 
 
Si totusi, totusi, cateva atingeri 
Au fost de-ajuns sa-mi deie ameteli. 
Vedeam vazduhul fluturand de ingeri, 
Lumina-n noaptea mea de indoieli. 
 
Cand degete de Midas am pus,magic, 
Pe frageda fiinta-a ta de lut, 
Simteam in mine murmurul pelagic, 
Al sfintelor creatii de-nceput. 
 
Vedeam cum peste vremuri se inalta 
Statuia ta de aur greu, masiv, 
Cum serioase veacuri se descalta 
Si-ngenunchiate randuri, submisiv, 
La soclul tau dumnezeiesc asteapta 
Sa le intinzi cu zambet linistit 
Spre sarutare adorata dreapta 
'Nainte de-a se sterge-n infinit. 
 
O,de-am fi stat alaturi doar o ora, 
Ai fi ramas in auriul vis 
Ca o eterna, roza, aurora 
De neinteles, de nedescris. 
 
Ireversibil s-a incheiat povestea 
Si nici nu stiu de ai sa mai citesti 
Din intamplare randurile-acestea 
In care as vrea sa fii ce nu mai esti. 
 
N-am sa strivesc eu visul sub picioare, 
N-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag. 
As fi putut sa spun:"Esti ca oricare", 
Dar nu vreau in noroaie sa ma bag. 
 
De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul, 
Tu vei ramane nufarul de nea 
Ce-l oglideste beat de pofte taul 
Ce-l tine, candid, amintirea mea. 
 
Vei fi acolo pururi neintinata, 
Te voi iubi mereu, fara cuvant, 
Si lumea n-o sa stie niciodata  
De ce nu pot mai mult femei sa cant. 
 
Acolo, sub lumina de mister, 
Scaldata-n apa visurilor, lina, 
Vei sta, iubita, ca-ntru-un colt de cer 
O stea de seara blanda si senina. 
 
Iar cand viata va fi rea cu tine, 
Cand or sa te improaste cu noroi 
Tu fugi in lumea visului la mine, 
Vom fi acolo, singuri, amandoi. 
 
Cu lacrimi voi spala eu orice pata, 
Cu versuri nemaiscrise te mangai. 
In dulcea lor cadenta leganata 
Te vei simti ca-n visul tau dintai. 
 
Iar de va fi, cum simt mereu de-o vreme, 
Sa plec de-aicea, de la voi, curand, 
Cand glasul tau vreodata-o sa ma cheme, 
Voi reveni la tine din mormant. 
 
Iar de va fi sa nu se poata trece 
Pe veci pecetluitele hotare, 
M-as zbate-ngrozitor in tarna rece, 
Plangand in noaptea mare, tot ma mare