In perioada 10 – 15 octombrie 2015 s-a desfasurat la Iasi a XXIV-a editie a "Sarbatorilor Iasului”, un eveniment organizat de Primaria Municipiului Iasi si Mitropolia Moldovei si Bucovinei. Aceasta sarbatoare emblematica a Iasului aduna laolalta zeci de mii de pelerini si turisti din toate zonele Romaniei si din colturi indepartate ale lumii. An de an, in luna octombrie, la Iasi au loc sute de evenimente.
Revolver a participat la aceasta editie in calitate de producator de evenimente si manager al artistului Ovidiu Lipan Tandarica, sustinator al candidaturii orasului Iasi in cursa pentru Capitala Culturala Europeana, si al trupei Pasarea Rock, punand in scena unul dintre cele mai importante spectacole cuprinse in programului artistic al manifestarilor: concertul Pasarea Rock Simfonic.
Pasarea Rock Simfonic este un nou proiect ambitios al trupei Pasarea Rock care a fost organizat pe Esplanada Palas Mall, impreuna cu Filarmonica "Paul Constantinescu” din Ploiesti, condusa de dirijorul Vlad Mateescu. Mircea Baniciu, Josef Kappl si Ovidiu Lipan Tandarica, alaturi de Sorin Voinea si Nicu Patoi, s-au infatisat unui public numeros care a ocupat in intregime parcul vast din fata scenei. Parinti si copii, adolescenti si bunici cu spiritul tanar s-au bucurat in egala masura de frumusetea muzicii, de piesele noi sau de cantecele care le-au marcat tineretea. Spectacolul a fost unul complet de proiectii video, lasere si fum, si recitativul inedit al artistului Ovidiu Lipan Tandarica la piesa Zoreaua.
In cadrul galei de excelenta "Seara Valorilor”, desfasurate in seara de 14 octombrie, in Sala Mare a Teatrului National "Vasile Alecsandri” din Iasi, Ovidiu Lipan Tandarica a primit, in numele comunitatii locale, premiul pentru Excelenta in domeniul cultural-artistic.
"Ca fiu al orasului Iasi, umbland prin lume ani de zile si stabilindu-ma in strainatate o perioada, am trait si traiesc cu Iasul in suflet. De fiecare data cand am simtit ca imi era mai greu, m-am gandit la Iasi, la incarcatura lui spirituala, iar amintirile pe care le-am trait in copilarie mi-au dat o forta extraordinara pentru a continua acest drum.”, a declarat Ovidiu Lipan Tandarica, vizibil emotionat.
Prezenta lui Ovidiu Lipan Tandarica la editia de anul acesta a Sarbatorilor Iasului se inscrie in demersul asumat al artistului pentru sustinerea orasului Iasi in cursa pentru Capitala Culturala Europeana si este doar primul dintr-o serie de proiecte frumoase, de suflet, destinate acestui oras.
"Seara Valorilor” a fost organizata de Primaria Municipiului Iasi si Opera Nationala Romana Iasi si transmisa in direct de TVR Iasi si online pe site-ul www.sarbatorileiasului.ro. Inregistrarea integrala a ceremoniei poate fi vizionata mai jos.
Mai multe stiri despre: premii concerte 2015 Publicat pe 19 Octombrie 2015 de BestMusic.ro
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul BestMusic și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: BestMusic Newsletter