Proconsul

Proconsul se faceau cunoscuti acum zece ani, cu o piesa fredonabila si astazi – De la rusi. In tot acest timp trupa a crescut - in popularitate, in topuri, la radio, gratie unor piese cu lipici – care-au curs una dupa alta: Cerul, Zbor, Mi-ai luat inima, Nu mi-e bine fara tine, samd.

Experienta unui deceniu de muzica ar fi trebuit sa-si spuna clar cuvantul la un concert "mare", asa cum s-a vrut cel din 28 noiembrie, de la Sala Palatului.

Mai ales ca Proconsul nu e genul de proiect inventat si ramas in studio; asta e o trupa cu zeci de concerte pe an, o masinarie de show biz in toata puterea cuvantului. Proconsul traiesc din concerte iar uneori ele se succed in ritm infernal.

Stiute fiind aceste lucruri, concertul de vineri ar fi trebuit sa fie un eveniment. Ar fi trebuit sa vedem un "show" pe cinste, cu oameni degajati pe scena. M-am asteptat la un spectacol fluid, m-am asteptat la altceva decat pot s-aud (mult mai bine) daca pun discul in player.

Surpriza a fost mare, insa. Am vazut un Bodo crispat, am vazut un grup care incearca prea mult sa cante totul corect. Am avut liniste totala si intuneric intre piese si un sunet cu toane: functie de locul din sala putea fi echilibrat sau prea puternic. Vocea putea sa vina mai in fata, caci Bodo chiar are o voce grozava.

As fi asteptat mai multa interactiune cu publicul – si altceva decat hai sa batem impreuna din palme. Si nu aveam nevoie absolut deloc de momentul Michael Jackson – prea l-au consumat toti artistii, din toate speciile muzicale. Trei dansatori au venit pe scena pentru o slaba (dar scurta, slava domnului) reprezentatie pe ritmul celei mai cunoscute piese a regelui pop.

In schimb duetul cu Marcel Pavel merita aprecieri; cele doua voci s-au potrivit frumos, iar domnul Pavel a facut foarte bine ca n-a tinut sa arate catorva mii de oameni cat de grozav poate fi glasul sau. Stim cu totii de ce e capabila vocea domniei sale; a fost bine chiar si mai potolit.

Inca o surpriza – la fel de placuta – a fost aceea in care a venit alaturi de Proconsul Dida Dragan. Celor carora le era dor de timbrul sau inconfundabil ar fi trebuit sa li se dea mai mult decat o piesa – cea pregatita special pentru concert. Si revin – prea s-a dorit un spectacol "perfect". Lumea a aplaudat-o frenetic pe Dida, si-ar fi fost frumos daca solista mai ramanea pe scena pentru un cantec. Dar cum probabil asta nu era prevazut in desfasurator, Dida a plecat dupa ce s-a inchinat in fata publicului.

Sigur, nu putem sa nu remarcam desfasurarea de forte pe partea de scenothenica – decorurile, luminile si ecranele de proiectie au aratat ca nu e vorba de un concert oarecare, si pe aceasta parte nu e nimic de reprosat. Poate doar imaginea unui drum cu dublu sens cand albumul nou lansat se cheama... Sens Unic.

Fac un exercitiu de imaginatie si pun urmatoarea intrebare: ce s-ar fi petrecut cu publicul daca ar fi trebuit sa asiste o ora si jumatate la acest concert si n-ar fi cunoscut nici o melodie din program? Ar fi aplaudat frenetic, ar fi fost cucerit de ceea ce se petrecea/venea de pe scena? Mi-e teama ca nu, dar mai stiu si ca Proconsul poate sa fie si atfel.

Proconsul poate sa fie o trupa vie in concert, pacat ca de data asta muzica s-a cantat aproape mecanic. Sa-mi fac sau sa nu-mi fac griji?

Era sa uit, mi-am amintit cautand galeria foto de pe site: bravo The Marker (trupa de deschidere)!

---

Mail multe stiri despre: cronici concerte  cronica concert proconsul