Album Red Hot Chili Peppers Stadium Arcadium
Casa de discuri: Warner Bros
Asculta muzica: Rock
Formatia Red Hot Chili Peppers (RHCP) nu mai are nevoie de nici o prezentare. Muzica RHCP, insa, da. Deoarece noile generatii „playlist” nu mai asculta albume, ci melodii.
Single-ul difuzat de radio-uri si televiziuni e luat si bagat in lista si cu asta se termina tot. Insa e foarte posibil ca restul albumului sa fie de o mie de ori mai bun decat acel single; poate sunt piese acolo care ar ajunge mai repede si mai adanc in sufletul tau. Daca ai cauta...
„Stadium Arcadium” e un album lung. Nu lung, ci foarte foarte foarte lung. Dublu disc cu 28 de piese, pare a certifica pofta si energia acestei trupe care nu se mai opreste. Totusi, RHCP nu e doar despre cantitate, ci si despre calitate. Stau dovada stadioanele pline, zecile de mii de fani, o industrie intreaga ce se invarte in jurul trupei.
Nu intotdeauna, insa, cantitatea si calitatea se intalnesc intr-un happy end, iar cand anii se aduna, ideile incep sa scada. Discul 1 „Stadium Arcadium” se deschide cu „Dani California”, o piesa ce seamana extrem de mult cu Tom Petty – „Mary Jane’s last dance” dar si cu atmosfera de pe „Californication”.
Mai memorabil e clipul piesei, savuros cu adevarat. „Snow (Hey Oh)” merge si ea pe aceeasi linie de „sa reluam tema asta ca a prins”. Stilul e una, lipsa ideilor e alta...
„Charlie” mi-aduce aminte de RHCP la inceputuri, cu bass-ul foarte in fata si o linie de backing vocal admirabil executata de Fruscianti.
„Stadium Arcadium” e o balada, insa nu se ridica la nivelul omonimelor „Under the bridge” sau „My Friends”; solo-ul de chitara din partea a doua are, totusi, o partitura ce salveaza piesa de la plictis.
„Hump De Bump” e o piesa haioasa si un pic dezaxata, in traditia funk ce a cosacrat trupa. „She’s only 18” e greoaie, desi se vrea apasata, groovie. Nu cred ca e in avantajul RHCP sa produca astfel de partituri relaxate ritmic.
„Slow Cheetah” e o piesa ce pleaca asa cum a venit: fara nimic. „Torture Me” este, insa, o piesa inspirata, poate cea mai complexa piesa a albumului; Fruscianti isi face din nou datoria, nu doar pe partea de backing vocal, ci si cu un solo de chitara excelent.
„Strip My Mind” e un slow mai reusit, cu influente hard rock de anii ’70. „Especially in Michigan” e monotona in sine, dar interesanta tocmai din acest motiv. „Warlocks” se intoarce la funk, „Wet Sand” e doar o alta piesa.
„C’mon Girl” are o linie de bass geniala si o interventie de efecte de chitara asemenea, insa refrenul nu o ajuta deloc. Discul se inchide cu „Hey”, ceva mai inspirata, ceva mai intima.
Chitara lui Fruscianti salveaza mult din acest disc. Versurile nu ne spun mare lucru, insa se stie ca RHCP n-au fost niciodata mari maestri la acest capitol.
Ma mai gandesc daca va prezint si discul doi...
Auditie placuta!
cronica de Mihnea Blidariu
Piese album
Albume Red Hot Chili Peppers
Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Termeni si conditii |
Platforma pentru solutionarea online a litigiilor | Bilete
Bilete Concert Depeche Mode la Bucuresti Bilete Concert Guns N' Roses la Bucuresti pe Arena Nationala
© copyright 2001 - 2022 BestMusic.ro