Robert Plant

Odata cu trecerea timpului Robert Plant se indeparteaza de Led Zeppelin.

Concertul din 10 decembrie 2007 alaturi de fostii sai colegi Jimmy Page si John Paul Jones a fost un moment unic, iar domnul Plant e mai atras de astfel de intamplari memorabile decat sa reproduca iar si iar povesti demult cunoscute.

Crezi ca te pricepi la muzica? Rezolva testele!

Energia insa nu s-a pierdut. Plant nu mai poate fi vocalistul exploziv de acum patruzeci de ani, dar curiozitatea muzicala nu inceteaza sa-l duca pe teritorii din cele mai speciale. Intoarcerea artistului la radacinile muzicii este – de fiecare data – un eveniment fascinant pentru public, fiindca Robert Plant trateaza intr-o maniera foarte personala peisaje sonore prinse demult intre copertile dictionarelor de muzica.

In vreme ce alti artisti pasionati de sursele muzicii pop reproduc ca la carte standarde din genuri muzicale de baza (il numesc aici pe Van Morrison – incapatanat de ani de zile in a canta lucrurile de care s-a indragostit in copilarie) Robert Plant le abordeaza cu totul altfel. E fascinat de blues, country, bluegrass si folk, dar nu se lasa subjugat nici o clipa; desi e clar in permanenta fundamentul pe care-si cladeste muzica, e la fel de evident ca ceea ce se ridica peste scheletul de baza e unic.

La prima vedere, Robert Plant nu vine cu nimic nou pe Band Of Joy. Nici macar numele discului – asa se chema pe vremuri grupul in care canta cel ce urma sa faca istorie cu Led Zeppelin. Nici unul din cantecele albumului nu e scris de el, nici foarte nou nu e. Trupa cu care-si construieste albumul e si ea – in mare parte – deja uzitata.

In esenta o foarte solida trupa country, grupata in jurul lui Buddy Miller (personaj cautat si respectat de artistii de gen), formatia surprinde inca de la primul cantec, cover dupa Los Lobos. Cei ce asteptau continuarea la delicatul (si multi-premiatul) album Raising Sand au o surpriza: Robert Plant se indeparteaza de country, chitarile sunt mai apasate, multe din piese – mai sprintare.

Patty Griffin o inlocuieste pe Alisson Krauss – si e mult mai discreta. Dealtfel nimeni nu face – vizibil – spectacol pe acest album, nici macar Robert Plant. Uneori sopteste, alteori se tanguieste; canta usurel, aproape batraneste, dar e cat se poate de viu, chiar si fara tipetele ascutite din vremurile Led Zeppelin.

Colectia de cantece Band of Joy isi trage seva din blues, bluegrass, rock arhaic si country, dar nici macar o clipa nu exista senzatia audierii unui album de cover-uri. E drept, nu avem de-a face cu unele din cele mai mari hituri ale acestor genuri; Plant e un cautator de perle, si nu sare neaparat la cele mai stralucitoare; e capabil sa transforme singur intr-o bijuterie cantece ce astazi nu mai spun nimic noii generatii.

Band Of Joy e una din cele mai frumoase colectii de cantece ale lui Robert Plant. Iar legendarul vocalist arata aici esenta muzicii: nu conteaza neaparat ce, ci cum canti. La 62 de ani domnul carliontat cu inele mari pe degete e inca plin de pasiune. Si muzicienii din jurul lui – la fel.

Profitati, asadar, si va bucurati de Band of Joy*.

* Albumul a aparut pe 13 septembrie 2010 la Decca Records.

Mail multe stiri despre: albume 2010  cronici de disc  band of joy