BestMusic.ro » Ruby » A.U. lanseaza alaturi de Ruby prima piesa din cariera: „Iti multumesc“

A.U. lanseaza alaturi de Ruby prima piesa din cariera: „Iti multumesc“

A.U. lanseaza alaturi de Ruby prima piesa din cariera: „Iti multumesc“

A.U. lanseaza primul single din cariera, "Iti multumesc", care este o colaborare cu Ruby si vine insotit de un videoclip regizat de Roman Burlaca.

A.U. si Ruby vorbesc in versuri despre o relatie aparuta peste noapte, in care cei doi parteneri se iubesc "cam cat distanta de la Luna la Pamant". "Iti multumesc" a fost produsa de BCD Music, iar versurile au fost scrise de A.U. si Ruby.

"O cunosc pe Ruby de aproximativ trei ani, iar de-a lungul timpului ne-am intalnit de cateva ori pe la diferite studiouri. Nu ma auzise niciodata cantand pe nicio piesa, nici nu eram sigur ca ea stie ca eu cant. Intr-un weekend am dus-o la un concert, iar pe drum i-am aratat piesa si asa am ajuns sa colaboram. Videoclipul l-am filmat la Chisinau cu regizorul Roman Burlaca, un tanar profesionist cu o inima mare cat toata echipa lui la un loc. Mi-a placut experienta. A fost prima filmare la care am participat in calitate de personaj, am filmat in jur de 24 de ore, dar pentru mine timpul a zburat foarte repede. Imi place rezultatul si le multumesc celor implicati", a spus Vladut.

"Sunt mandra si totodata fericita sa iau parte la «botezul» lui A.U.! O sa aveti timp sa-l cunoasteti si astfel o sa vedeti ca este un artist extrem de talentat si sincer. Mai mult decat atat, el este si un om modest, bland si cu un suflet foarte bun. Iar toate astea cu siguranta i-au rezervat un loc in muzica romaneasca. Cat despre «Iti multumesc», va pot spune ca a fost dragoste la prima auditie. A.U. mi-a aratat piesa la un moment dat, nu mi-a spus ca este cantata sau compusa de el, doar a dat un play si de la primele versuri mi s-a facut pielea de gaina. Este un single sensibil, cu un mesaj si un sound aparte, care mi-a intrat la suflet cam cat toate piesele pe care le-am lansat pana acum la un loc. Ma bucur foarte mult ca la aceasta piesa am lucrat alaturi de prietenii mei cei mai buni si de colegii mei de trupa, care imi fac fiecare concert sa fie motiv de sarbatoare", a completat Ruby.

A.U. este un artist in varsta de 27 de ani nascut in Braila, care este pasionat de muzica si scrie versuri inca din clasa a 8-a. El a facut parte, in urma cu mai multi ani, din trupa underground Cartier.

Ruby s-a facut remarcata de-a lungul timpului datorita pieselor care au cucerit radiourile, internetul si inimile fanilor. Anul acesta, artista a lansat "Luptatoare", "Soare patrat" si "Adevar sau minciuna", dar s-a transformat si in Bad Juju pentru unul dintre cele mai controversate proiecte de pe piata muzicala romaneasca: Diamante FMM. In 2016, Ruby a adunat aproape 100 de milioane de vizualizari pe YouTube cu "Nu caut iubiri" (feat. Uzzi) si "Condimente" (alaturi de Nosfe).


Mai multe stiri despre: debuturi  piesa noua 2017  videoclip nou 2017 
Publicat pe 13 Octombrie 2017 , de Elena Paraschiv

Adauga un comentariu