Formatia Simply Red se va desparti in 2009, la un sfert de secol dupa ce s-a format, a anuntat solistul Mick Hucknall. Artistul in varsta de 47 de ani a mentionat ca `Stay` (martie 2007) va fi ultimul album de studio al trupei si ca Simply Red se va destrama dupa finalizarea turneului, peste doi ani.
Cantaretul intentioneaza sa se concentreze asupra unei cariere solo. `Am hotarat ca 25 de ani este suficient. Tocmai am inregistrat un album, tribut adus lui Bobby Bland . Este un proiect solo si mi-a facut atat de multa placere incat am zis ca trebuie sa inchid capitolul Simply Red ` a declarat acesta.
Hucknall a mai spus ca intentioneaza sa inventeze o `noua forma de muzica` - influentata de melodii R&B din anii `60: `Este o provocare uriasa, insa nu pot sa o realizez cu Simply Red `.
Primul hit Simply Red a fost `Money`s Too Tight (To Mention)` in 1985. Numele trupei a fost inspirat de dragostea pentru echipa de fotbal Manchester United, de afinitatile pentru politica de stanga si culoarea parului solistului.
Au ocupat prima pozitie a topurilor muzicale cu albume precum `A New Flame`, ` Stars ` si `Life`, vanzand peste 50 de milioane de copii in intreaga lume.
Bestmusic