Steve Miller Band
Muzica Steve Miller Band
Steve Miller Band nu are stiri asociate.
Biografie Steve Miller Band
Steve Miller a avut de la cine sa invete muzica. Tatal sau - Dr George "Sonny" Miller - iubea jazz-ul si-l pasionau inregistrarile de studio. Mama sa - Bertha - canta jazz. In 1950 familia Miller se stabileste in Dallas, Texas. Steve primeste, la doar 5 ani, primele lectii de chitara de la legendarul Les Paul, un pionier al chitarii electrice. Les Paul si sotia sa vizitau regulat familia Miller. De fapt, tatal lui Steve fusese cavaler de onoare la nunta celor doi. Tot pe lista de prieteni ai familiei se afla si T-Bone Walker, chitarist care avea sa-l influenteze decisiv pe viitorul muzician Steve Miller. Tanarul Steve infiinteaza primul sau grup in liceu. Intitulat The Marksmen, grupul il include pe colegul de clasa Royce Scaggs, cunoscut mai mult dupa porecla – Boz. Urmatorul grup se va numi The Ardells, si ia fiinta in timpul studentiei lui Steve. Alaturi de el, in trupa apar Boz Scaggs (chitara), Ben Sidran (clape). Inante de grupul cu care va deveni faimos, Steve Miller Band, Steve mai canta in Goldberg-Miller Blues Band. Trupa se naste in 1965, lanseaza un single si se destrama. Steve Miller Band se naste in 1967. Un an mai tarziu iese pe piata albumul "Children Of The Future", un material tipic pentru scena psihedelica din San Francisco. Urmeaza "Sailor", "Brave New World", "Your Saving Grace" si "Number 5". Inregistrarile acelei perioade sunt compilate pe dublul disc "Anthology", ce include o aparitie la bass, tobe si backing vocals a lui Paul Mc Cartney . Pe primele doua discuri Steve Miller Band revine Boz Scaggs, care decide apoi sa urmeze o cariera solo. Se contureaza cateva personaje ce apar si mai tarziu in muzica lui Steve Miller - Gangster of Love , Space Cowboy si, in 1972, Maurice . In 1973, "The Joker" marcheaza a doua perioada a carierei lui Miller. Mai putin hard rock, mai multa simplitate. Hitul "The Joker" ajunge no1 in Marea Britatie la 17 ani de la lansare, dupa ce este folosit intr-un spot publicitar. Dupa 2 ani de pauza, Miller realizeaza "Fly Like An Eagle", in 1976. In ’77 apare "Book Of Dreams". Cele doua discuri reprezinta apogeul comercial al carierei lui Steve Miller. Ambele ajung in topuri si contin mai multe piese de succes: "Fly Like An Eagle", "Rock'n Me", "Take the Money and Run", "Jet Airliner" si "Jungle Love". Unii critici nu imbratiseaza directia in care s-a indreptat Steve, dar fanii se bucura de cantece cu "lipici". Steve Miller Band sunt, in 1977, in turneu alaturi de Eagles. In ciuda succesului evident, grupul face aproape 4 ani de pauza. Albumul "Circle Of Love" apare in 1981. Este un material ambitios, destinat "imblanzirii" criticilor muzicali. Discul se vinde prost, asa incat Steve se intoarce la formula pop cu "Abracadabra" (1982). Acesta este ultimul album cu succes comercial pentru Steve Miller Band. Urmatoarele inregistrari nu se mai bucura de popularitate, iar dupa lansarea lui "Wide River" (1993), Steve Miller renunta la a mai produce albume. Colaboreaza insa cu Paul McCartney pe albumul "Flaming Pie", disc ce prinde o nominalizare Grammy. In 2007 Steve Miller inregistreaza un nou disc, intitulat "The Truth About The Lies". Piesa de titlu a albumului a fost scrisa impreuna cu Bruce Horsnby.
Citeste mai multe >