Kurt

de Mihnea Blidariu

Se implinesc 14 ani de la moartea lui Kurt Cobain. Pentru unii, a insemnat totul, pentru altii nimic. Pentru unii, Nirvana a fost o revolutie muzicala; pentru altii, o certa involutie. Din ambele tabere, insa, prea putini au fost cu adevarat atenti la semnificatia textelor Nirvana , la ceea ce incerca Kurt Cobain sa transmita.

Daca citesti jurnalul sau, vei descoperi un Kurt departe de ceea ce presa portretiza, departe chiar si de credinta fanilor sai in deziluzie, depresie, nihilism si nepasare.

Jurnalul sau ni-l infatiseaza ca pe un om viu, complex, cu o gama larga de trairi si emotii. Facea parte depresia din aceste emotii? Evident, insa nu era definitorie.

Lucru interesant si unic, poate, Kurt Cobain a reusit ca, prin prezentarea propriilor sentimente, sa amplifice si sa descatuseze sentimentele unei generatii, fara sa-si propuna acest lucru.

Insa Kurt n-a mai apucat sa ne spuna si ce era bun in aceasta viata, de ce merita, dupa el, traita. Generatia X s-a napustit asupra liricii sale, a revendicat-o, a mistificat-o si, in final, n-a tras, in mare, nici o concluzie din ea.

Furia, frustrarea, dezamagirea s-au consumat, in cel mai bun caz, in violenta si, in cel mai rau caz, in sinucideri executate ca un mimesis fata de o sinucidere ce, nici pana acum, nu e suta la suta dovedita. Cu atat mai mult cu cat, citind jurnalul, iti vine foarte greu sa crezi ca acest om dorea sa moara...

Nu am fost niciodata un fan al muzicii Nirvana , insa am fost si voi ramane alaturi de omul, artistul Kurt Cobain si alaturi de ideile sale. Pentru poezia sa profunda, pentru palma data show-biz-ului, pentru lupta dusa cu proprii sai demoni si cu demonii societatii, pentru ironie, pentru modestie, pentru zambetul din finalul lui "Come As You Are” – ca o bataie de joc la adresa falsitatii unei realitati traita din fata televizorului...

Rest In Peace, Kurt...