BestMusic.ro » Stiri »  Alianta pentru Cultura, Turism, Evenimente si Fitness - ACTEF

 Alianta pentru Cultura, Turism, Evenimente si Fitness - ACTEF

 Alianta pentru Cultura, Turism, Evenimente si Fitness - ACTEF

Bucuresti, 12 Ianuarie 2022

30 de asociatii din domeniul Culturii, Turismului, Evenimentelor si Fitness-ului si-au unit fortele si au creat ACTEF, o alianta puternica, unita sub o singura voce si sub un singur nume.

Miercuri – 12 ianuarie, la Hotelul Athenee Palace Hilton Bucuresti, 30 de asociatii si-au dat mana si au creat una dintre cele mai cuprinzatoare aliante din Romania – ACTEF.

Alianta reprezinta o umbrela sub care vor activa si se vor adresa de acum inainte autoritatilor cei din cultura, turism, evenimente si activitatile sportive.

"Se implinesc in curand 2 ani de pandemie, un context fara precedent care a pus in genunchi industrii intregi. Intelegem necesitatea restrictiilor, am sustinut mereu masurile de siguranta, insa ele trebuie sa fie intotdeauna sustinute de masuri de sprijin financiar in timp real si relevante. Pentru ca avem incredere ca unitatea poate genera schimbare si poate preveni un dezastru economic iminent, dar si pentru ca avem nevoie sa ne sprijinim unii pe altii, cele mai afectate domenii isi unesc vocea intr-o misiune comuna. Sunt mii de companii care au falimentat deja, sectoare intregi de care nu au avut niciun fel de activitate, sute de mii de oameni ramasi fara un loc de munca, si a devenit extrem de apasator sa asistam la acest declin fara sa facem si mai multe demersuri pentru a combate efectele financiare dezastroase.

Pornind de la premisa simpla ca unde-s multi puterea creste, a luat nastere Alianta pentru Cultura, Turism, Evenimente si Fitness – ACTEF, iar impreuna vom continua dialogurile cu autoritatile mai uniti si mai puternic reprezentanti, cu obiectivul principal de obtine compensatii corecte pentru toti cei afectati, "a declarat Daniel Mischie – Presedinte ACTEF

Cei 3 membri fondatori ACTEF sunt:

- APT – Alianta Pentru Turism

- ACE – Alianta pentru Cultura si Evenimente

- Romania Active – Patronatul Industriei de Health & Fitness

"Industria ZAMBETULUI” are de astazi un chip, un nume si o voce. Asa cum ii spune si numele, Alianta, care astazi isi sarbatoreste ziua de nastere, ofera o umbrela unica celor care activeaza in sectoarele culturii, turismului, evenimentelor si activitatilor sportive din Romania. Un numar de 30 asociatii din aceste domenii au decis ca e nevoie sa se aseze umar langa umar, pentru ca "Industria Zambetului” sa nu mai fie trecuta la "si altele" in societatea romaneasca, ba mai mult, sa vina si cu solutii catre autoritatile romane” a mentionat Dragos Anastasiu – Presedinte APT (Alianta Pentru Turism).

Alaturi de alte sectoare esentiale pentru orice economie, cum ar fi educatia, sanatatea, infrastructura, constructiile, agricultura, energia sau IT-ul, consideram ca sectoarele de activitate care astazi se unesc reprezinta fundamentul pe care poate fi cladita o economie www.actef.ro | contact@actef.ro

performanta in Romania. Daca vrem ca Romania sa aiba oameni performanti, este nevoie ca ei, in primul rand, sa se simta bine in corpul si cu mintea lor, iar pentru acestea zambetul este esential. In ultimii doi ani aceste sectoare au fost cele mai restrictionate si, prin urmare, profund afectate, in special, printr-o imensa lipsa de predictibilitate. Nimeni nu minimalizeaza bolile transmisibile si cu atat mai mult o pandemie. Totusi, dincolo de sanatatea conferita de protectia antivirala exista si sanatatea mentala, corporala si sociala, dar si una economica. Toti antreprenorii din cultura, turism, evenimente si fitness au functionat timp de doi ani pe cont propriu.

Cum compensatiile au fost putine si au sosit tarziu, chiar daca restrictiile i-au afectat pe toti in egala masura, cele 2 teme principale ale tuturor asociatiilor care fac parte din ACTEF sunt:

1. pe termen scurt – sustinerea unui mesaj puternic in fata autoritatilor (restrictiile nu pot fi luate fara a tine cont de toate aspectele si fara despagubiri juste si imediate)

2. pe termen mediu si lung – stabilirea unei strategii de tara coerente implicand activ turismul, evenimentele si cultura si activitatile sportive

Asadar, incepand din 12 Ianuarie CULTURA, TURISMUL, HORECA, EVENIMENTELE, HEALTH&FITNESS au impreuna o voce in ceea ce priveste subiecte sensibile precum: RESTRICTII, COMPENSATII si STRATEGII ce vizeaza direct domeniile afectate.

"Sectorul nostru a fost cel mai afectat si nedreptatit si, din pacate, nici pana astazi nu exista nicio forma de compensare. Este nevoie de actiune imediata pentru a compensa pierderile cauzate de masurile discriminatorii luate in toata aceasta perioada si de setarea unui cadru predictibil, prin care sa ne putem desfasura activitatea conform drepturilor noastre fundamentale si in linie cu alte industrii din tara noastra sau chiar cu aceleasi industrii din alte tari. Trebuie doar sa ne uitam cum au procedat alte tari membre UE, acolo unde s-a actionat rapid si unde s-au gasit solutii.” – a declarat Bogdan Buta, Presedinte ACE (Alianta pentru Cultura si Evenimente)

In cadrul prezentarii oficiale a noii aliante s-au lansat si aceste date privind sectoare afectate de catre pandemie si reprezentate de acum inainte de ACTEF:

1. INDUSTRIA HOTELIERA

- A scazut de la cca. 29,8 milioane innoptari in 2019 la doar 14,4 milioane innoptari in 2020, pentru ca in 2021 sa ajunga la cca. 20,4 milioane innoptari. Practic, dupa o cadere de cca. 52% in 2020 a urmat o crestere de cca. 40% in 2021, dar chiar si asa cu cca. 31% mai putin decat in 2019.

2. EVENIMENTE CULTURALE

Aici s-a inregistrat o scadere a cifrei de afaceri de pana la 65% si pierderi de aproape 80%, procentele fiind similare atat in 2020, cat si in 2021. In ceea ce priveste, evenimentele cu vanzare de bilete scaderea cifrei de afaceri a fost de aproximativ 72%, iar pentru evenimentele de tip festival scaderea a fost de 100% in 2020 si de 85% in 2021.

3. INDUSTRIA NUNTILOR

O industrie a carei cifra de afaceri se situa la nivelul de 847 milioane de euro in anul 2019 a fost afectata cel putin 90% in anul 2020, iar usoara revenire din 2021 nu a permis la cel putin 25% dintre afaceri sa isi redeschida portile, multi dintre lucratorii industriei schimband domeniul de activitate sau chiar parasind Romania.

4. INDUSTRIA DE TICKETING/BILETE

Scaderea cifrei de afaceri a fost de la 6 milioane de euro in 2019 la 1.7 milioane de euro in 2020, asta insemnand o scadere de cca. 72%.

5. HEALTH & FITNESS

Reducerea profitului cu 45% in 2020 fata de anul 2019, iar scaderea estimata pentru anul 2021 a fost de 52% comparativ cu anul 2019. Industria s-a intors abrupt la nivelul anului 2016. www.actef.ro | contact@actef.ro

Acestea ar fi doar cateva dintre cifrele industriilor afectate reunite incepand de astazi in cadrul ACTEF.

"Noi, cei de la Romania Active, ca si toate industriile reunite in cadrul ACTEF, suntem 100% dedicati pentru a prioritiza siguranta si respectam masurile anti-Covid, asigurand in acelasi timp un inalt standard de calitate pentru serviciile pe care clientii nostri se asteapta sa le oferim.

Alianta ACTEF este vitala pentru aceste industrii, astfel incat sa avem o economie sanatoasa, chiar daca suntem unul dintre cele mai lovite sectoare de pandemie.

Romania Active a militat pentru clasificarea centrelor de Sanatate si Fitness in categoria serviciilor esentiale si o data cu aceasta aderare speram in realizarea unui plan de redresare financiara.

Romania are mai mult de 1 milion de utilizatori ai serviciilor noastre si trebuie sa li se poata permite sa aiba acces la servicii de sanatate si un mod de viata sanatos.

Exercitiul fizic este poate unul dintre cele mai puternice remedii pentru sanatate.

Industria sanatatii si a Fitness-ului este dedicata cu atat mai mult acum, cand sanatatea tuturor a devenit o prioritate nationala.” a mentionat in incheiere Kent Orrgren, Presedinte Romania Active

Acestea sunt industriile afectate reunite incepand de astazi in cadrul ACTEF, Industria Zambetului care va avea o singura voce si inca una puternica.

Persoana de contact:

Dora Patrascu - Project Manager ACTEF

0723541432 | contact@actef.ro




Publicat pe 12 Ianuarie 2022 de BestMusic.ro

Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul BestMusic și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: BestMusic Newsletter

Ne gasesti si pe Instagram