BestMusic.ro » Cronici » Agent Fresco in Fabrica: melancolie, energie si entuziasm nordic (cronica concert)

Agent Fresco in Fabrica: melancolie, energie si entuziasm nordic (cronica concert)

Agent Fresco in Fabrica: melancolie, energie si entuziasm nordic (cronica concert)

Miercuri seara, in clubul bucurestean Fabrica s-a desfasurat al treilea eveniment Asiluum Night, care i-a avut ca invitati pe islandezii de la Agent Fresco si, ca opening act, pe cei de la Semiosis. Concertul a fost organizat de Asiluum, BHCB si La Chambre du Chat.

Ma asteptam la mai mult "rock" in post rock-ul celor de la Semiosis, macar spre finalul reprezentatiei. Ii mai vazusem de vreo doua ori, si de fiecare data mi-a placut foarte mult cum reusisera sa balanseze partile ambientale, de textura sonora, cu cele mai energice. Aseara n-a fost insa cazul, Semiosis ramanand la un electro-ambient un pic cam downplayed, foarte adecvat ca muzica de fond dar nu un performance in sine. Probabil asta era si ideea, de a crea doar un cadru sonor agreabil pentru ce avea sa urmeze, si nu de a beneficia propriu-zis de lumina reflectoarelor. Dupa vreo jumatate de ora de Semiosis, timp in care clubul intunecat se umpluse cu un numar nu foarte mare, dar imbucurator de oameni, au urcat pe scena si cei patru islandezi.

Veneau de la Constanta, unde sustinusera in seara precedenta un concert extraordinar - dupa spusele unor oameni in care am incredere. Nu ascultasem absolut nimic in prealabil, dornic de a fi surprins si sperand ca surpriza sa fie placuta. Si iata ca a fost.

E greu sa dai un nume muzicii Agent Fresco. Au deschis concertul cu "Anemoi", piesa melancolica din deschiderea albumului "A Long Time Listening" (primul si singurul pana acum, de altfel). O combinatie devastatoare de pian a la Philip Glass cu vocea haunting, chinuita un pic a solistului Arnor Dan Arnarson. Insa Agent Fresco au extrem de multe chipuri - penduleaza cu cea mai mare lejeritate intre pasaje "grele", undeva intre hardcore si math-rock, pigmentate cu savuroase ruperi de ritm, si bucati cu aroma de indie, jazz sau fragmente oarecum minimaliste de clape dar care totusi imbogatesc enorm sound-ul de ansamblu.

Agent Fresco - Implosions (video)

"Apreciez trupele care fac datul din cap pe muzica lor o treaba dificila", glumeam ieri cu cineva, iar cel putin din punct de vedere ritmic muzica islandezilor nu plictiseste niciodata; este aidoma unui animal care se ascunde de tine, sare in toate directiile si iti aluneca printre degete cand incerci sa-l prinzi. Am auzit ceva aprecieri negative vizavi de prestatia vocala a solistului, dar mie mi-a placut cum se asambla totul. Era din acelasi film - sigur, un film putin ciudatel, dar frumos si coerent. N-am intalnit inca artisti islandezi care sa nu o ia pe o panta un pic experimentala cand vine vorba de voci, iar Agent Fresco nu fac exceptie.

A fost un show cald - aerisirea putea sa functioneze un pic mai bine, ce-i drept, dar mare parte din caldura a venit dinspre scena. Vizibil surprinsi de primirea excelenta pe care au avut-o in Fabrica (si mai devreme la Constanta, si sper ca si in seara asta la Cluj), cei patru au petrecut mare parte din concert cu zambetul pe buze, povestindu-ne despre istoria pieselor sau despre turneul european in care s-au imbarcat si care ii va purta mai departe in Cehia, Germania, Franta sau Elvetia. "Nu ne-am imaginat niciodata ca vom ajunge aici" poate suna un pic pretentios cand vine din gura unora ca Slayer, dar cand niste islandezi (de care pana anul trecut nu auzisesi nicaieri) iti spun asta cu un entuziasm infalsificabil in glas, poti sa fii sigur ca sunt sinceri.

Ieri am descoperit o trupa tanara, inovatoare, coplesitor de diversa stilistic si cu o evidenta si molipsitoare bucurie de a canta. Ma bucur ca au avut si in fata cui, ma bucur ca si-au facut cu siguranta niste fani noi si abia astept sa ii vad din nou. De neratat diseara, 14 iunie, pe scena Gambrinus Pub din Cluj!

Cosmin Ionescu


Mai multe stiri despre: concerte 2012 
Publicat pe 14 Iunie 2012 , de Cosmin I.

Adauga un comentariu