De la blues cu G. Baicea la Underlondon cu fete deghizate in roboti

Ce sfarsit tumultos de joi seara ! Incepe cu blues a la Stevie Ray Vaughan si se termina in cel mai underground sound britanic! Intermezzo – auditie muzicala Kid Rock – Rock n Roll Jesus.

Sa detaliem: imi propun doar o seara cuminte la Hard Rock Café, unde George Baicea lanseaza discul Vintage Stories. Aflu cu nici doua ore inainte ca e rost de-un interviu, insa la fata locului ma trezesc pe scena, sa-l introduc pe maestru. Am putea sa fructificam intamplarea asta cu un titlu de genul BestMusic.ro a prezentat concertul lui George Baicea , dar nu ne batem chiar atat de tare cu pumnu-n piept (sau tocmai am facut-o deja???).

Crezi ca te pricepi la muzica? Rezolva testele!

La Hard Rock Café e plin, mai plin decat la alte concerte de blues. Sunt invitati pe scena Raul Kusak, care canta la hammond-ul fara capac, cu maruntaiele-I batrane la vedere, dar cu sunet grozav in compensatie, si basistul Steve Clarke, muzician cu care, de-o vreme incoace, George Baicea colaboreaza.

Imi iau portia de blues-rock cantat cu patima si zbor spre Fabrica, unde se mai dezvaluie odata (sa fie a 5-a oara) undergroundul britanic.

Drumul respectabilului meu coleg de breasla face un ocol taman bun sa ratam incepul Underlondon dar apucam sa devoram mai bine de jumatate de disc cu Kid Rock – Rock N Roll Jesus. Ne bucuram de el ca doi copii, de chitari, de scratch-uri de vinil, trompete, saxofoane, un sunet de Southern Rock adevarat si versuri deocheat/dragastoase: "I wanna fuck you like I'm never gonna see you again"

La Fabrica scrie Sold Out, semn ca Emag!c a inscris din nou. Clubul e plin ochi pentru niste trupe londoneze care n-au vazut clasamentele in viata lor. Povestea asta cu undergroundul britanic a tot crescut si a prins notorietate, promovata corespunzator. Rezultatul – un public foarte destupat la minte si curios, in care s-au infiltrat muzicieni din underground-ul autohton sa vada ce si cum se mai naste in cluburile londoneze.

Imi place la Underlondon. Chit ca nu retin nici o piesa si nici o trupa nu ma pacaleste, atmosfera e grozava. Pustii din undergroundul anglo-saxon aduc cu ei o atitudine teribila si o energie care ma pune pe ganduri. Inca-i astept pe ai nostri sa performeze cu atata aplomb. Plus de asta, la fiecare Underlondon luminile-s grozave pentru fotografiat, asa incat ma strecor (cu greu) pana la scena.

Prind mai bine de jumatate de show Trash Fashion dupa care asist la nebunia provocata de fetele degizate in roboti. Robots in Disguiese dau peste nas oricarui misogin care-si inchipuie ca rockul e bun numai pentru barbati – gagicile, trei la numar, se zbenguie, se stramba, tipa, sar in public si canta ca apucatele.

E – pentru mine – momentul culminant: chitarista vrea sa intre-n public, se-mpiedica de monitor si se pravaleste peste mine. Ii fac loc sa cante in pozitia culcat pe spate, cu capul in multime. E – practic - la picioarele mele pret de cateva minute.

Vezi galeria foto Underlondon 2008.

O ajut sa se ridice, o imping inapoi pe scena ajutat din toate partile si demeta continua cu un crowd surfing facut de basista – femeie aratoasa si senzuala. N-apuc sa mai pun mana si pe ea, caci ies din infernul termal, care, la o adica poate fi tratat si ca sauna cu sonorizare si efecte de lumini.

Robots in Disguise sunt foarte bune pe scena, sau ma rog, pe langa ea. Nu canta mare lucru, dar pur si simplu nu conteaza. Le devorez pe nemestecate si plec hotarat sa nu pierd nici urmatoarea intalnire cu dedesupturile mainstreamului din Londra.

Hail hail, rock’n’roll (sau cum s-o fi numind astazi muzica facuta cu chitari, bas si tobe!)

tiberiu crisan, bestmusic.ro

Mail multe stiri despre: recenzie  UnderLondon  george baicea