BestMusic.ro » Stiri » Inca un actor din Game of Thrones va veni la East European Comic Con

Inca un actor din Game of Thrones va veni la East European Comic Con

Inca un actor din Game of Thrones va veni la East European Comic Con

Daniel Portman, actorul care il interpreteaza pe tanarul si bravul scutier Podrick Payne in cel mai de succes serial al momentului, Game of Thrones, vine la Bucuresti, in cadrul East European Comic Con.

Anul acesta marcheaza cea de-a patra editie a celui mai mare eveniment dedicat pasionatilor de seriale, filme, benzi desenate si gaming din Estul Europei - East European Comic Con – ce va avea loc in perioada 27-29 mai la Romexpo.

Scotianul Daniel Portman este cel de-al cincilea actor de la Hollywood care va lua parte la eveniment, dupa Mark Pellegrino (Supernatural, LOST), Sylvester McCoy (Dr.Who, The Hobbit), David Anders (Vampire Diaries, Once Upon A Time) si Charles Dance (Game of Thrones, The Imitation Game, Dracula Untold).

in Game of Thrones, Portman ii da nastere lui Podrick Payne, un scutier aparent naiv si timid, care s-a remarcat prin actiuni surprinzatoare, de mare curaj, atat in perioada cat a fost in slujba lui Tyrion Lannister pe care chiar l-a salvat de la o tentativa de asasinat, cat si atunci cand a insotit-o pe Brienne din Tarth in lunga si anevoioasa cautare a Sansei Stark. insusi Jamie Lanister i-a incredintat lui Brienne serviciile lui Podrick, bazandu-se pe loialitatea si darzenia lui.

Actorul scotian s-a remarcat la 16 ani atunci cand i-a fost atribuit primul rol insemnat, in thrillerul supranatural, "Outcast”, in care l-a avut pe James Nesbitt drept partener de platou. Mai apoi, a urmat un rol scurt intr-un serial scotian, "River City”, iar la doar 19 ani a fost distribuit in rolul lui Podrick.

Cei aproximativ 40.000 de vizitatori asteptati la editia din mai 2016 vor avea parte de o experienta de neuitat: pe langa intalniri cu actori de la Hollywood, vor exista o competitie regionala de gaming si o intreaga zona destinata jocurilor video in care vor putea fi testate cele mai noi aparitii. Vor avea loc, de asemenea, concursuri de cosplay pentru toti cei care doresc sa se transforme intr-un personaj preferat. Vor exista si quiz-uri, elemente de recuzita de pe platourile de filmare, interactiuni cu expozantii, dar si cu cei mai importanti creatori de content din mediul online. Printre acestia din urma se numara Romercial, Dani pe Net si Creative Monkeyz, urmand ca in perioada urmatoare sa fie anuntate si alte nume sonore.

Biletele pentru fotografiile si autografele cu Daniel Portman vor fi disponibile incepand cu data de 9 mai.

Totodata, perioada de pre-sale se prelungeste, astfel ca, pana duminica, 8 mai, se mai pot achizitiona bilete la pret redus.

Abonamentele sunt disponibile in reteaua EVENTIM, la pretul de 89 de lei. Mai multe detalii privind preturile biletelor puteti consulta pe www.eventim.ro.

East European Comic Con se va desfasura la Romexpo, in perioada 27-29 mai 2016, si este organizat de Pineberry Studio si Kickoff Events.




Mai multe stiri despre: seriale tv  game of thrones  going out 
Publicat pe 04 Mai 2016 , de BestMusic.ro

Adauga un comentariu