BestMusic.ro » Stiri » SummerKiss, o vara de vis pe litoralul Marii Negre!  

SummerKiss, o vara de vis pe litoralul Marii Negre!
 

SummerKiss, o vara de vis pe litoralul Marii Negre!
 

Armata de DJ-i trimisa in aceasta vara pe litoralul romanesc a realizat o intreaga lista de obiective: emisiuni live din studiourile Kiss FM din Mamaia si Costinesti, muzica buna, distractie maxima pe plaja impreuna cu cei mai tari artisti, multe concursuri si surprize - totul gratie lor.


Dupa doua luni de emisiuni zilnice live din studiourile amplasate pe plaja, echipa Kiss FM si-a luat la revedere de la Marea Neagra. Gazdele SummerKiss - Alice, Fintescu, OLiX, DJ Yaang, Andreea Remetan si Andreea Berghea - le-au multumit ascultatorilor care le-au fost alaturi sub soarele arzator al verii.

Zilnic, studiourile Kiss FM din Mamaia si Costinesti au avut parte de invitati speciali, artisti care au cantat live in fata fanilor adunati pe plaja si care au dat autografe.

Andra, Corina, Matteo, Andreea Banica, Andreea Balan, Loredana, Radio Killer, Narcotic Sound, Antonia, Dan Balan, Raluka sau Jimmy Dub au fost printre numerosii artisti care au raspuns chemarii DJ-ilor Kiss FM si care au facut show pentru fanii aflati pe plajele din Costinesti si Mamaia.

Andreea Banica a fost printre primele vedete care i-au vizitat pe Alice si pe Dan Fintescu, noul single al artistei, "Electrified", scris de Laurentiu Duta, fiind auzit in premiera universala la SummerKiss Mamaia.

Invitata de Andreea Remetan si Andreea Berghea, Andra a reusit sa umple in cateva secunde plaja din fata beach bar-ului SummerKiss. Cantareata a dat autografe si s-a fotografiat cu fanii, raspunzand intrebarilor gazdelor si celor puse de admiratori pe pagina de Facebook a Kiss FM.

Cele doua Andrele au fost si gazdele Antoniei, careia i-au pregatit si un test fulger. Fanii au aflat ca artista iubeste culoarea roz si ca vacanta cea mai frumoasa a fost cea din Insulele Mauritius. Antonia a marturisit la SummerKiss ca nu va renunta la muzica dance, chiar daca e indragostita de RnB.

Si Andreea Balan a incins atmosfera la SummerKiss Costinesti, la invitatia lui OliX si a lui DJ Yaang, dand autografe zecilor de fani. Artista a trecut si pe la SummerKiss Mamaia, unde le-a demosntrat kissomanilor ca este si o buna dansatoare, dupa ce a facut spagatul pe scena din fata studioului Kiss FM.

Dan Balan este un alt artist care s-a intalnit cu fanii la SummerKiss. Cantaretul le-a marturisit Andreei Remetan si Andreei Berghea ca momentan locuieste in New York si ca se gandeste la casatorie.

In studioul SummerKiss de la Mamaia a venit si Matteo, cu care Alice si Dan Fintescu au incins o balaceala pe cinste. Si, pentru ca era ziua de nastere a Roxanei, prietena sa, Matteo i-a urat "La multi ani!” in fata fanilor, marturisindu-le tuturor ca piesa "Champion” a fost scrisa special pentru aleasa inimii sale.

Distractia nu s-a limitat doar la muzica buna. In fiecare zi, piratii Kiss FM le-au oferit ascultatorilor concursuri adevarate cu premii pe masura.

Chiar daca un pic tristi ca SummerKiss s-a incheiat si ca trebuie sa spuna"La revedere” valurilor si nisipului de care s-au bucurat timp de doua luni, DJ-I Kiss FM le-au promis Kissomanilor ca se vor intoarce la anul pe litoral cu si mai multe surprize si, mai ales, ca pana atunci vor lua cu ei la Bucuresti macar o parte din frumusetea Marii Negre.


Mai multe stiri despre: inedit 
Publicat pe 30 August 2011 , de Chaos

Adauga un comentariu