BestMusic.ro » Stiri »  Trupa Pentakill, inspirata din jocul League of Legends, isi lanseaza astazi noul album printr-un concert virtual  

 Trupa Pentakill, inspirata din jocul League of Legends, isi lanseaza astazi noul album printr-un concert virtual
 

 Trupa Pentakill, inspirata din jocul League of Legends, isi lanseaza astazi noul album printr-un concert virtual
 

Riot Games Music, casa de discuri a producatorului de jocuri Riot Games, lanseaza cel mai nou album al trupei virtuale de heavy metal Pentakill din bine-cunoscutul joc League of Legends. Albumul Lost Chapter va fi prezentat publicului in aceasta seara in cadrul unui show virtual, pe platforma Wave.

Pentru Lost Chapter, trupa formata din sase membri s-a extins la sapte, cu Viego - Regele Infrant - la chitara, considerat in randurile celorlalti membri ca o disonanta a Pentakilului. De altfel, firul epic al albumului urmareste cum Viego, deghizat in prieten, ii corupe pe ceilalti pentru a dezlega misterele din spatele unei apocalipse iminente.

Folosindu-se de tehnologia de ultima generatie si de platforma tehnologica Wave, spectacolul virtual le va oferi fanilor un loc in primul rand pentru a experimenta privelistile si sunetele de la Pentakill ca niciodata pana acum – totul propulsat de VFX si animatii interactive cu tehnologie de joc in timp real, realizate de studioul de productie creativa The Mill, castigator al premiului Oscar pentru efecte speciale.

Concertul virtual va avea loc astazi, 8 septembrie 2021, la ora 23:00, pe platforma Wave. Odata inscrisi pe platforma, participantii sunt repartizati la una dintre cele trei echipe sub semnul unuia dintre zeii Metalului - CEL ADANC, CEL NEMURITOR SAU CEL NEBUN, ca apoi sa lupte alaturi de echipa lor pentru castigarea bataliei.

Albumul III: Lost Chapter va fi un album concept care va purta publicul intr-o calatorie muzicala incitanta printr-o serie de subgenuri metal, permitand sunetului Pentakill sa evolueze si sa testeze noi teritorii sonore. Plecand de la puterea captivanta a vocilor personajelor virtuale Karthus si Kayle, riff-urile lui Mordekaiser, liniile de bas brutale ale lui Yorick, sunetul incantator al clapelor armonice ale lui Soni si pana la bataile tunatoare ale tobosarului Olaf.

Compozitori, artisti, producatori si ingineri de sunet talentati sunt parte din echipa interna de productie muzicala Riot Games Music. Din echipa mai fac parte cantaretul de metal Jorn Lande (ex-Masterplan, vocea lui Karthus), cantareata Noora Louhimo (Battle Beast, vocea lui Kayle) si cantaretul Per Johansson. Alti membri ai superbandului din spatele activitatii Pentakill sunt Tyler "TELLE" Smith (The Word Alive), Adam "Nolly" Getgood (Periphery), Benjamin Ellis (Bloodshot Dawn), claviaturistul Jose "Atlan" Aranda si violonistul Ray Chen.

Pentakill a ajuns in atentia publicului larg in 2014, dupa ce EP-ul sau de debut, I: Smite & Ignite, a intrat in Billboard Top 40 si a ajuns pe locul 1 in topurile iTunes Metal si Rock. Urmatorul LP incendiar al Pentakill, II: Grasp of the Undying, a avut un success rasunator in randul criticilor, atragand colaborarea unor muzicieni si producatori celebrii, printre care producatorul Scott Kirkland de la The Crystal Method, producatorul si vocalistul Danny Lohner, fost membru al trupei Nine Inch Nails, bateristul de renume mondial Tommy Lee de la Mötley Crüe, bateristul Mike Pitman, vocalistul Rich Thomson de la Xerath si multi altii.

Albumul va fi disponibil pe toate platformele de streaming digitale importante imediat dupa concert.




Publicat pe 09 Septembrie 2021 , de BestMusic.ro

Adauga un comentariu