Zavaidoc vs Moscopol

Nu ma pricep la muzica! Cred insa ca ma pricep la oameni. "Festivalul Artelor Bucuresti” e inca in plina desfasurare si in cadrul lui, miercuri seara, a cantat Tudor Gheorghe. Batranelul jovial, plin de poante politice si tafnos cu orchestra a reusit sa lase fara grai galagioasele dar pretentioasele bunicute imbrobodite dichisit.

Concert! Trebuie sa regandim un pic conceptul. In mintea mea, la un concert nu ma intalnesc cu o multime de oameni care vorbesc in soapta, se plimba tantos la papion si intotdeauna se feresc galanti din calea doamnelor. Pentru ca asta am vazut aseara. Sala Palatului era plina de altfel de oameni decat cei pe care-I vad zilnic in oras. Ori nu erau bucuresteni, ori eu eram undeva in Canada. Oamenii pregatiti sa savureze un tango interbelic se fataiau pe captuseala batatorita de pe scaunele salii. De aceea, va propun sa renuntam pret de un articol la cuvantul "concert”. Haideti sa incercam pretentiosul "recital”, sau mai bine "reprezentatie”.

Crezi ca te pricepi la muzica? Rezolva testele!

Armonia ce s-a lasat dupa primele melodii cantate intr-un suflet de Tudor Gheorghe putea fi mirosita in sala. Nici lesinul unei doamne din randurile fruntase nu a zadarnicit hotararea ascultatorilor de a duce reprezentatia pana la final. Cei tineri, mai plini de energie, incercau sa tina ritmul aplaudand in ritm. Erau potoliti din scurt de un maestru autoritar si imprastiati din priviri cu cateva cuvinte molcome: "pai voi credeti ca pe vremea aia se aplauda ca la stadion? Se savura domnule!”. Si asta - pe melodiile lui Zavaidoc.

Inchipuiti-va cum clocotea audienta la melodiile ce au urmat din repertoriul lui Moscopol, acel cantaret ceva mai energic si plin de versuri atent potrivite.

Miercuri seara am avut ocazia nu sa reascult melodiile copilariei, ci sa revad o frantura din istoria noastra, a romanilor. E drept, romantata, dar excelent pusa in scena, ca sa spun asa.

Melodiile, culese din repertoriile celor doi monstri interbelici, au venit insotite de o linie muzicala inedita, recompusa, iar Tudor Gheorghe, asa cum il stim, a fost plin de "atentii” aduse propriei interpretari.

Micile omisiuni ale maestrului strecurate printre versuri sau melodiile din "playlist” nu au fost observate nici macar de mine, iar savoarea de pe fetele batranelelor – dar si de pe fata tinerilor ce pareau la inceput cam stingheri in acest context – a meritat din plin. Miercuri seara am respirat un aer care imi place.

Pentru mine, finalul reprezentatiei cantecelor culese de artistul oltean s-a intamplat atunci cand am auzit pentru prima data in viata versurile melodiilor cantate de Moscopol din exilul american al anilor ’50. Pana si eu, un necunascator, am fost izbit de realitatea infiintarii RPR de catre bolsevici, iar parfumul interbelic a disparut ca prin vis pe masura ce inaintam in a asculta cu ochii tot mai mari si gura cascata versurile unor melodii care parca vorbesc despre viata mea de zi cu zi, de constrangerile mele, de falsii politicieni, de problemele sociale, de nevoile noastre.

Acolo m-am oprit. Am vrut sa raman cu amintirea asta dureroasa de pe urma acestei reprezentatii. Am ales sa povestesc copiilor ce am vazut la Tudor Gheorghe. Si o sa o fac.

A, sa nu uit. Titlul era gandit pentru un alt gen de articol, insa m-am lasat dus de cuvinte si uite unde am ajuns. Pe scurt, vroiam sa va relatez onest ca Zavaidoc vs Moscopol e de fapt o himera, cei doi cantareti se completau perfect in ciuda evidentei diferente dintre un lautar si un scolit, iar Tudor Gheorghe a reusit sa ii puna pe aceeasi scena fara ca macar sa simt diferenta.

Vasile Damian

Mail multe stiri despre: cronici concerte