Adio, burlacie! Connector-R s-a insurat ieri, intr-un cadru restrans, cu iubita sa, Misha. Desi nu au o relatie de foarte mult timp, Stefan Mihalache si Mihaela Sotrocan au ales se cunune civil, ieri, in cadrul unui eveniment la care au participat doar familia si pritenii foarte apropiati. Iar graba de a face cununia civila confirma oarecum zvonurile potrivit carora Misha ar fi deja insarcinata. Cununia a fost urmata de o petrecere intima, intr-un club din Bucuresti, Connect-R dorind sa stea cat mai departe de ochii presei.
Absenta in ultimul timp de pe piata muzicala, Celia compenseaza cu cea privata si le da fanilor o veste inedita pe pagina de Facebook: solista s-a casatorit cu iubitul ei australian, cu care este impreuna de un an de zile. Nunta a avut loc in tara lui de origine. "A 3-a zi de Paste, 7 Mai este ziua in care iubirea noastra implineste un an, dar si ziua in care am spus "DA" si oficial iubire, sunt a ta si NUMAI A TA pentru totdeauna. Si ce minunat e, ca nu am nici cea mai mica teama, nici cea mai mica neliniste. eu stiu si simt ca vom fi fericiti toata viata. Ca iubirea noastra nu va fi clatinata de nimic, caci avem pe Dumnezeu la temelia iubirii noastre. El te a adus in viata mea, el stia ce e cel mai bine pentru mine si sufletul meu si te a adus pe tine din celalalt capat al lumii. Esti tot ce vroia inima mea si impreuna suntem UNUL. Iubirea adevarata nu se stinge NICIODATA! Iar unde e Dumnezeu e liniste si armonie. Te iubesc, sotul meu iubit! Azi, nu sunt doar cea mai fericita femeie, sunt cea mai fericita nevasta" a scris Celia pe Facebook, text insotit de fotografia de mai jos. Cea mai recenta piesa lansata de Celia este "Dor de noi" , dedicata memoriei tatalui ei decedat anul trecut. Moartea acestuia este si motivul pentru care solista a lipsit temporar din showbiz.
Declaratii soc din partea lui Robert Pattinson: frumuselul actor si cantaret ar fi de acord sa se impace cu Kristen Stewart doar daca aceasta se casatoreste cu el. Pattinson sustine ca vrea ca fosta lui iubita sa "i se dedice in totalitate", iar acesta ar fi singurul mod prin care s-ar convinge ca asa este. Acrtita i-a frant inima dupa ce a recunoscut public ca l-a inselat cu regizorul Rupert Sanders, cu care ea a lucrat la filmul "Snow White And The Huntsman". Din nou, declaratiile vin pe surse si nu stim ce sa mai credem, insa scenariul scandalului regizat pica, deoarece nu credem ca nevasta lui Rupert Sanders a renuntat la verigheta si umbla cu altii doar de dragul marketingului. Desi, cine stie? "Rob i-a spus lui Kristen ca singura modalitate prin care ar ierta-o ar fi daca ea i s-ar dedica in totalitate. El isi doreste de mai multa vreme sa se insoare cu Kristen si nu vrea sa se impace cu ea decat daca stie ca este pe viata", a spus sursa. "Cu toate ca i-a frant inima, Rob si-a dat seama ca nu poate sa traiasca fara ea. Nu a incetat sa o iubeasca si crede ca si ea inca il iubeste. Este disperat sa faca aceasta relatie sa mearga si vrea sa-i ofere o sansa, insa doar daca ea ii dovedeste ca isi doreste cu adevarat". Actorul a adus discutia despre casatorie si intentia lui de a o cere de nevasta cu putin...
Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Termeni si conditii |
Platforma pentru solutionarea online a litigiilor | Bilete
Bilete Concert Depeche Mode la Bucuresti Bilete Concert Guns N' Roses la Bucuresti pe Arena Nationala
© copyright 2001 - 2022 BestMusic.ro