Tricky

In sfarsit, rock la ... Hard Rock Cafe

Pe ansamblu e o perioada buna, cred. A inceput acum vreo zece zile, la Hard Rock Cafe, unde - in sfarsit - am dat peste primul concert de rock in toata regula.

Locul – grozav – a gazduit mai mult evenimente muzicale de alte genuri intr-atat de des incat ma intrebam daca n-ar trebui sa se numeasca … blues café! Excelent si blues-ul, dar asteptam ceva pe masura numelui Hard Rock Café...

Si bucuria a venit odata cu New Model Army – veterani anglo-saxoni ce au adus in locul mai sus mentionat un public – in sfarsit – potrivit. Oameni dornici sa participe la show, sa se ridice de pe scaune, sa incurajeze artistii si altfel decat cu aplauze de complezenta intre doua imbucaturi de mancare.

Iar New Model Army au raspuns ca atare – energia publicului s-a transferat la trupa, si invers. Erau foarte incantati dupa concert, spuneau ca le-a placut foarte tare. Cantasera excelent, cu nerv si pofta, in ciuda faptului ca facusera 17 ore pe drum cu autocarul…

Nigel Kennedy - omul potrivit la locul potrivit - Sala Palatului

Cealalta surpriza placuta s-a consumat luni seara la Sala Palatului. Concertul lui Nigel Kennedy a fost singurul concert potrivit cu acea sala, din ultima vreme.

Nici Thievery Corporation , Nici Koop , nici Nouvelle Vague n-ar fi trebuit sa cante acolo. "You have seats, but you don’t have to use them" – incerca sa ridice lumea in picioare senzuala blonda de la Nouvelle Vague .

Nigel Kennedy – violonistul cu atitudine punk avea – intr-adevar – ce sa caute pe acea scena. Fabulosul sau recital a fost completat de umor si atitudine absolut nespecifica unui muzician de formatie clasica.

Dar Nigel e relaxat, si poate sa spuna toate mascarile din lume (we’re gona Play somethig else, even if it’s not in the fuckin’ program) si sa bea bere pe scena intre melodii, cata vreme canta cum canta. Nigel Kennedy nu se cramponeaza in imaginea violonistului clasic – un tricou negru ii iese din pantaloni, ceea ce se vede de la o posta gratie sacoului lasat descheiat.

Pe langa repertoriul eclectic, imaginea cantareste si ea destul de greu. Omul iti da o stare de bine, si, chiar daca n-ai nici pregatire, nici dispozitie sa auzi o vioara 90 de minute, Nigel te prinde in lumea lui – tandra, naucitoare, distorsionata sau psihedelica.

Cu vioara si cu gasca poloneza care-l insoteste – pian, bass, percutie si saxofon, artistul a fost – pentru mine – oaza de muzica intr-un ocean plin de sonoritati dulci, calde, armonioase (prea armonioase), cuminti.

Tricky - concert ravasitor, sfarsit abrupt fara curent

Am vazut trupe cu fundament electro, care-si umplu scena de instrumente, in ideea autenticitatii unui show live. Dar sitarul la Thievery Corporation sau trombonul la Koop nu m-au convins nici pe departe.Un sitar nu inseamna neaparat muzica indiana, asa cum cu un singur trombon nu poti pretinde ca faci swing… Sunt simple elemente de atractie, de culoare. Culoare, nu neaparat substanta.

Tocmai de aceea am refuzat sa mai traiesc o astfel de "pacaleala” si nu am bifat De Phazz . Am ales Nigel Kennedy , fara sa regret nici o clipa. E adevarat – nivelul e cu totul altul, si nici macar nu merita facuta aceasta asociere de nume.

Vezi aici poze de la concertul Tricky

A treia surpriza s-a consumat ieri. In aceeasi Sala a Palatului, pe afis – Tricky . Tricky = trip-hop, deci – mi-am spus: va fi lent, monoton, electronic si sumbru. Plus – incompatibil cu locul, dar la aspectul asta nu avem cum sa schimbam nimic, cel putin nu in viitorul apropiat.

Dintre toate asteptarile mele, s-au avederit doar doua – ultimele doua, mai precis. Dupa deschiderea (inconsistenta pentru mine) a celor de la Bumbapa, Tricky a venit cu cinci oameni – voce feminina, chitara, bass, tobe si instrumente cu clape. Iar ceea ce credeam eu ca va fi trip-hop a fost atat de rock, incat pur si simplu n-am putut sta pe scaun.

Lumina e mica (si mica a rams pana la sfaristul concertului, spre disperarea mea fotografica), Tricky pare intrat in transa (si-a aprins o anume tigara de cum a intrat pe scena). Tremura spasmodic, pe ritmuri dure sau eterice, se tine de microfoane de parc-ar fi ultimele lui guri de aer sau pare prins de ele ca-ntro plasa din care vrea uneori sa scape cu disperare.

Recita, sopteste, ridica incet mainile in aer, incovoiat de spate; e atat de prins incat nu poti sa nu-l crezi. Transforma totul – de la cantecul XTC – Dear God (de-abia l-am recunoscut) pana la Karmachroma (varianta lui n-are nimic cu originalul Massive Attack , exceptand textele). Un singur lucru ramane intact – cantecul de final, pentru care tobosarul se schimba si vocea feminina din trupa canta … Ace Of Spades ( Motorhead ), in timp ce Tricky face baia de multime cu fani direct pe scena.

In infernul sonor Tricky se lasa pozat, da autografe, zambeste. Stie ca ne-a rapus, si sunt convins ca, daca pletosii ar fi fost acolo, ar fi privit altfel acest artist. Chitaristul e industrial, psihedelic, heavy, e, intr-un cuvant … foarte rock. Show-ul lui Tricky a fost tare si greu, la propriu. Daca asta inseamna trip-hop, sunt fan pe viata. Si condamn finalul abrupt impus de (se pare) administratorii Salii Palatului – taierea curentului si aprinderea luminilor.

Jenant, comunismul parea totusi ceva indepartat…

tiberiu crisan, bestmusic.ro

Mail multe stiri despre: recenzie  sala palatului